Au fost instituite sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile şi poprire pe conturile lui Bănicioiu.
Nicolae Bănicioiu este acuzat că, în perioada când era ministru al Tineretului, a cerut și a primit mită 1,29 milioane de lei de la doi oameni de afaceri pentru că l-ar fi influențat pe ministrul Sănătății de atunci să numească pe post de manageri de spitale anumite persoane agreate de respectivii afaceriști. Procurorii susțin că, ulterior, Bănicioiu a primit o altă mită de 2,6 milioane de lei de la aceiași oameni de afaceri, după ce a devenit ministru al Sănătății, în perioada 2014 – 2015.
Amintim că pe 27 octombrie, Camera Deputaților a decis ridicarea imunității deputatului Nicolae Bănicioiu, cerută de DNA cu șapte zile înainte.
Comunicatul integral al DNA:
Ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale și constituționale referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoane care au deținut o funcție ministerială la data faptelor, respectiv obținerea avizului favorabil din partea Camerei Deputaților, procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de BĂNICIOIU NICOLAE, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada în care a deținut funcția de ministru al tineretului și sporturilor, suspectul Bănicioiu Nicolae ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ulterior ar fi primit de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de firmele controlate de cei doi oameni de afaceri, în schimbul influenței pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții pentru a-i determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:
– numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,
– alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
La săvârșirea presupuselor fapte, suspectul Bănicioiu Nicolae ar fi fost ajutat de o altă persoană, suspect în cauză. Aceasta ar fi fost numită ca asociat în cele două firme, cu o cotă de participare la beneficii, în condițiile în care titularul în fapt al părților sociale era Bănicioiu Nicolae.
Persoana respectivă ar fi semnat dispozițiile de plată a dividendelor presupus emise de cele două firme ce ar fi avut-o pe ea ca beneficiar (ambele la data de 26.02.2014), deși suma de bani s-ar fi primit cash de Bănicioiu Nicolae de la unul dintre cei doi oameni de afaceri.
Ulterior, în calitate de ministru interimar al sănătății, iar apoi ca ministru titular al portofoliului, Bănicioiu Nicolae ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul aceleiași persoane, suspect în cauză, prin metode similare disimulate în presupuse dividende cuvenite altora, suma totală de 2.612.389 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile de ministru al sănătății.
Concret, banii ar fi fost primiți în schimbul numirii/menținerii în funcții de manager a unor persoane, la anumite spitale cu care oamenii de afaceri aveau relații contractuale, precum și pentru alocarea preferențială de fonduri spitalelor cu care oamenii de afaceri aveau contracte.
În vederea asigurării confiscării sumei reprezentând obiectul infracțiunilor de corupție, s-a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile, poprire pe conturi avându-l ca titular pe Bănicioiu Nicolae.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.