Grupul de Comunicare Strategică a raportat luni (12 aprilie) 2.323 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 113 decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.008.490, dintre care 25.248 au decedat, iar 910.298 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 333 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.845. Dintre acestea, 1.529 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.985.435 de teste RT-PCR și 715.066 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.152 de teste RT-PCR (5.154 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.998 la cerere) și 5.441 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 54 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 aprilie a.c.

Comunicatul integral:

Până astăzi, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.008.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

910.298 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.323 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 333 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 25.248 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.04.2021 (10:00) – 12.04.2021 (10:00) au fost raportate 113 decese (63 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș,  Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de peste 80 de ani.

107 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.845. Dintre acestea, 1.529 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.985.435 de teste RT-PCR și 715.066 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.152 de teste RT-PCR (5.154 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.998 la cerere) și 5.441 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 54 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 aprilie a.c.

Pe teritoriul României, 61.619 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.275 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.247 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.517 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 aprilie, 7.918 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.094.910 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, 1 dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.497 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday