Venitul real al gospodăriilor în UE (pe cap de locuitor) a crescut în primul trimestru din 2020 cu 1,2%.
În Zona Euro scăderea consumului casnic a fost de 3% în primul trimestru din 2020, după o scădere de 0,4% în trimestrul precedent. Venitul net pe cap de membru al unei familii a crescut cu 1,1%, după o scădere de 1,1% în ultimul trimestru din 2019.
Rata de economisire a populației a crescut cu 4,3% atât în Zona Euro, cât și la nivelul UE. Toate statele membre au înregistrat creșteri, însă cele mai mari rate de economisire au fost observate în Belgia, Danemarca și Olanda, iar cele mai mici în Polonia, Suedia și Cehia. Eurostat explică această creștere a economiilor populației prin faptul că cele mai multe state au impus măsuri de izolare, iar cheltuielile gospodăriilor au scăzut. În Europa carantina a început să fie instituită din luna martie.
Cea mai pronunțată scădere a cheltuielilor individuale s-a înregistrat în Italia, Spania și Belgia, urmată de Franța.
Totodată rata investițiilor gospodăriilor a scăzut cu 0,2% în Zona Euro și cu 0,3% în UE.
Sursa: Eurostat
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.