Procurorii DNA arată că între 2006 și 2017, contractul de salubrizare încheiat cu primăria Constanța a reprezentat principala sursă de venit pentru Polaris. Prin practicarea de prețuri supraevaluate, compania ar fi ajuns la venituri de un milion de euro pe lună. Însă pentru a nu plăti impozite mari la buget, aceștia au înregistrat cheltuieli fictive, pentru ca în acte să apară un profit diminuat.
În acte apăreau tranzacții cu firme deținute tot de către cele trei persoane trimise în judecată.
Comunicatul integral emis de DNA:
„În completarea comunicatului nr. 936 din 04 octombrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
două persoane fizice, la data faptelor asociați în cadrul S.C. Polaris M Holding S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– evaziune fiscală,
– delapidare,
persoană fizică, la data faptelor administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– evaziune fiscală,
– complicitate la delapidare,
S.C. Polaris M Holding S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2006 – 2017, principala sursă de venituri a societății Polaris M Holding S.R.L. ar fi reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu primăria municipiului Constanța. Pentru executarea acestor servicii, firma respectivă ar fi practicat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată – vezi comunicat nr. 1934/VIII/3 din 9 decembrie 2015), fapt ce ar fi dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris M Holding (în jur de 1 milion de euro lunar). Menținerea unei astfel de situații ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA și impozit pe profit).
În consecință, cei trei inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi decis să înregistreze în contabilitatea societății cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligațiilor SC Polaris M Holding către bugetul de stat și, totodată, să transfere din firmă sume importante de bani, pe care cei doi asociați să și le însușească ulterior.
Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, societatea ar fi încheiat relații comerciale fictive cu alte 10 firme (dintre care șapte firme controlate de inculpați) și ar fi înregistrat în contabilitate mai multe facturi emise pentru „serviciile” respective. Cheltuielile fictive înregistrate ar fi vizat presupuse achiziții de studii și consultanță ori presupuse plăți ale unor chirii pentru mașini, utilaje și imobile.
Prin aceste activități societatea Polaris M Holding s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 lei TVA și 13.665.460,50 lei impozit pe profit).
De asemenea, urmare a acelorași demersuri, cei doi asociați în cadrul S.C. Polaris M Holding S.R.L și-ar fi însușit sume de bani din patrimoniul acestei firme totalizând 62.535.751 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 109.366.887,90 de lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.