Ursula von der Leyen susține discursul anual despre Starea Uniunii Europene, în plenul Parlamentului European, unde este prezentă și soția președintelui Ucrainei, Olena Zelenska. În deschiderea mesajului, președinta Comisiei Europene a subliniat unitatea UE imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, afirmând că miza este foarte mare nu doar pentru Ucraina, ci pentru toată Europa.
Referitor la măsurile pentru iarnă, în domeniul energetic, președintele Comisiei Europene a readus în discuție nevoia de a reduce consumul de energie la orele de vârf: “Trebuie să ajutăm IMM-urile, familiile monoparentale, milioane de europeni au nevoie de sprijin. Propunem o plafonare pentru companiile care produc electricitate la prețuri mici, care fac profituri la care nici nu visau până acum. În aceste vremuri tulburi e greșit să faci profituri imense de pe urma unui război și pe spatele cetățenilor. Profiturile trebuie direcționate către cei care au nevoie de ele. Producătorii de hidrocarburi trebuie să contribuie la atenuarea crizei”. Conform oficialului, propunerea prevede strângerea a peste 140 de miliarde de euro, pentru ca statele membre să poată amortiza impactul noilor măsuri.
“Acest mesaj despre Starea UE nu a fost transmis niciodată în vreme de război. Europenii nu s-au ascuns, au avut curajul să facă ceea ce trebuie. Am găsit puterea interioară a Europei. Timpurile care vin nu vor fi ușoare. Vom fi încercați de cei care vor vrea să exploateze orice diviziune dintre noi. E un război în economie, în energie, este un război cu mize pentru viitorul nostru”, a afirmat Von der Leyen.
Statele baltice au redus dependența de gazul rusesc, iar această reducere trebuie să aibă loc în toată Europa, a mai subliniat oficialul european, reiterând că “solidaritatea Europei cu Ucraina va rămâne nezdruncinată”, în contextul în care “vedem că sectorul economic al Rusiei este în pragul morții, iar Armata Rusă ia cipuri de la mașini de spălat și frigidere pentru că nu mai au semiconductori”.
Ursula von der Leyen a precizat că UE a oferit până acum Ucrainei susținere financiară în valoare de 90 de miliarde de euro: “Vom susține reabilitarea școlilor din Ucraina. Vom oferi 100 de milioane de euro, pentru că viitorul copiilor începe în școli”.
Declarațiile Ursulei von der Leyen:
- Am tras o învăţătură de pe urma acestui război. Ar fi trebuit să să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Vladimir Putin: pe toţi jurnaliştii ruşi care au dat în vileag crimele şi care au plătit pentru asta cu preţul vieţii. Trebuia să-i ascultăm pe cei din Ucraina, Moldova, Georgia și pe membrii opoziției din Belarus.
- Anul trecut, gazul rusesc a reprezentat 40% din importurile de gaz în Europa. În prezent, am ajuns doar la 9%.
- Piața gazelor s-a schimbat dramatic. Comisia va pregăti și un draft pentru prețurile electricității. Vom coopera cu autoritățile de reglementare pentru a lua măsuri în ceea ce privește volitalitatea pieței. Este o situație complexă, dar sunt primele măsuri.
- Consumatorii trebuie să tragă foloase de pe urma surselor regenerabile la prețuri mici. Vom face o reforma a pieței electricității.
- Nu ne-am detașat de dependența de petrol. Azi plătim ponoasele. Vizionarii au înțeles că adevărata problemă sunt hidrocarburile, nu doar prețul acestora. Danemarca a creat zeci de locuri de muncă, a înțeles problema și a devenit liderul schimbărilor.
- Avem și o veste bună. Transformarea a început deja. În statele nordice, în Marea Baltică, în Sicilia – statele au investit masiv în dezvoltarea surselor sustenabile. Trebuie să trecem la sursa de masă a hidrogenului.
- Vom crea o nouă bancă europeană pentru hidrogen, pentru a garanta achiziționarea de hidrogen, va construi viitoarea piață a viitorului. Acesta este pactul nostru verde pentru Europa.
- Vara lui 2022 va rămâne în amintire tristă. Pădurile ardeau, râurile au secat. Ghețarii din Alpi se topesc mai repede ca niciodată. Va trebui să lucrăm la adoptarea climatică. UE va face presiune pentru un pact internațional pentru natură. Trebuie să fim mai bine echipați pentru a face față schimbărilor climatice.
- În pandemie, am trecut în timp record la noi măsuri. Ne-am unit în spatele unui plan de redresare comun, care e doar la început, Next Generation. Noi bani urmează să ajungă la statele membre.
- Viitorul copiilor noștri are nevie de ambele: sustenabilitate și investiții sustenabile. Trebuie să investim în zero emisii. Avem nevoie de reguli fiscale care să permită investiții. În octombrie vom veni cu noi idei de guvernanță economică.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.