Comisia Europeană vrea să evalueze dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române companiei TAROM sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate. Anul trecut, TAROM a primit de la statul român un împrumut de salvare temporar de aproximativ 36,7 milioane de euro. Ulterior, la finalul lunii mai 2021, autoritățile române au notificat Comisia că urmează să fie aplicat un plan de restructurare a companiei.
Planul respectiv stabilește un pachet de măsuri pentru raționalizarea operațiunilor TAROM, reînnoirea flotei companiei aflate în proces de învechire și reducerea costurilor. Astfel, România intenționează să sprijine restructurarea printr-o finanțare publică de aproximativ 190 de milioane de euro, sub forma unei injecții de capital, a unei subvenții și a eliminării din bilanț a datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare (aproximativ 36,7 milioane de euro) și a dobânzii aferente.
Investigația aprofundată a Comisiei va examina în special:
- dacă planul de restructurare propus este adecvat pentru rezolvarea dificultăților companiei TAROM și pentru restabilirea viabilității pe termen lung a acesteia într-un interval de timp rezonabil, fără să i se acorde în continuare ajutor de stat;
- dacă TAROM sau operatorii de pe piață ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează excesiv pe finanțarea publică și că ajutorul este proporțional, precum și
- dacă planul de restructurare ar urma să fie însoțit de măsuri adecvate de limitare a denaturărilor concurenței create de ajutor.
“Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare și ajutorul pentru sprijinirea acestuia îndeplinesc condițiile prevăzute în Orientările privind ajutoarele pentru salvare și restructurare. Totodată, Comisia va continua investigațiile pentru a afla dacă îndoielile sale inițiale se confirmă”, transmite instituția europeană într-un comunicat de presă.
Foto: Inquam / Alexandra Pandrea
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.