Comisia Europeană anunță că a decis să dea în judecată România la Curtea de Justiție a Uniunii, solicitând sancțiuni financiare, ca urmare a faptului că nu a comunicat măsurile de transpunere în legislația națională a Directivei privind mărcile. România este singurul stat membru care nu a comunicat încă măsurile de transpunere a directivei, se arată în comunicatul emis de Comisie.
Statele membre au fost obligate să transpună directiva în legislația națională până la 14 ianuarie 2019. României i s-a transmis un aviz motivat, iar aceasta a avut la dispoziție un termen pentru a răspunde. Totuși, în pofida faptului că i s-a acordat o prelungire a termenului de răspuns la avizul motivat, România nu a comunicat măsurile de transpunere. Prin urmare, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la acest caz, se mai arată în document.
Directiva privind mărcile a actualizat și a simplificat cadrul juridic al Uniunii în materie de mărci. Aceasta a introdus o serie de modificări semnificative în ceea ce privește dreptul material al mărcilor UE, cum ar fi: o nouă definiție a mărcii, adaptată la era digitală; noi motive de respingere a cererilor de înregistrare și noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit. Directiva a introdus, de asemenea, dispoziții procedurale pentru armonizarea procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE, luând ca reper sistemul mărcilor UE.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.