Economia Uniunii Europene va cunoaște o recesiune de proporții istorice, avertizează Comisia Europeană. Economia europeană se va contracta cu 7,5% în acest an, relatează CNN.

În ceea ce privește România, Comisia Europeană a revizuit în minus estimările privind economia României anul acesta. Preconizează o scădere de 6% și un deficit bugetar de peste 9% din PIB.

Comisia Europeană arată, în prognoza economică din primăvară, că „economia UE va cunoaște anul acesta o recesiune de proporții istorice”, în contextul pandemiei de coronavirus.

Potrivit previziunilor economice din primăvara anului 2020, economia Zonei Euro va înregistra o contracție-record de aproape 8% în 2020, urmând ca în 2021 să cunoască o creștere de 6%. Se preconizează că economia UE se va contracta cu 7,5 % în 2020 și va crește cu aproximativ 6 % în 2021. Previziunile în materie de creștere pentru UE și Zona Euro au fost revizuite în sens negativ cu aproximativ nouă puncte procentuale față de previziunile economice din toamna anului 2019.

„Șocul resimțit de economia UE este simetric prin faptul că pandemia a lovit toate statele membre, însă atât scăderea producției în 2020 (de la -4¼ % în Polonia la -9¾ % în Grecia), cât și capacitatea de redresare în 2021 urmează să varieze considerabil de la o țară la alta. Redresarea economică a fiecărui stat membru va depinde nu numai de evoluția pandemiei în țara respectivă, ci și de structura economiei și de capacitatea de reacție prin politici des stabilizare. Având în vedere interdependența economiilor din UE, dinamica redresării din fiecare stat membru va afecta în același timp și capacitatea de redresare a altor state membre”, mai arată Comisia.

„Europa se confruntă cu un șoc economic fără precedent de la Marea Depresiune încoace. Atât amploarea recesiunii, cât și capacitatea de redresare vor fi inegale, condiționate de rapiditatea cu care pot fi ridicate măsurile de izolare, de importanța unor servicii precum turismul în fiecare economie și de resursele financiare ale fiecărei țări”, a declarat Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie.

Comisia mai spune că pandemia de coronavirus a afectat grav cheltuielile de consum, producția industrială, investițiile, comerțul, fluxurile de capital și lanțurile de aprovizionare.

Previziunile Economice Din Prim Vara Anului 2020 Recesiune Profund I Neuniform Redresare Incert

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday