Principalele puncte ale raportului:
- Pandemia provocată de coronavirus a zguduit până în temelii Europa și întreaga lume. 150 de mii de europeni și-au pierdut viața, dar Comisia susține că tragedia ar fi fost mult mai mare dacă Uniunea Europeană și statele sale membre nu acționau rapid și hotărâtor pentru a proteja viețile și mijloacele de subzistență ale europenilor;
- Din martie au fost adoptate 828 de măsuri, inclusiv 373 de decizii privind ajutoare de stat prin care întreprinderile din Europa primesc un colac de salvare.;
- 54 de miliarde de Euro au fost instituite într-un timp record ca inițiative pentru investiții, pentru a asigura lichidități întreprinderilor și sprijin pentru sectorul asistenței medicale. Sprijinul direct al UE se ridic[ la 70 de miliarde de euro. Alte 200 de miliarde de euro au fost disponibilizate de BEI;
- Suma totală mobilizată pentru intervenție până în prezent a ajuns la 4.200 de miliarde euro, ceea ce reprezintă peste 30 % din produsul intern brut al UE;
- Se așteaptă ca șomajul din UE să crească până la 9 % în 2020, acesta afectând în mod disproporționat femeile, tinerii, lucrătorii slab calificați și pe cei cu contracte temporare. Potrivit ultimului raport Eurostat, în iulie 2020 șomajul ajunsese în Uniune la 7,2%;
- Preconizează că economia va reveni la o creștere pozitivă în 2021, însă perspectivele sunt incerte, iar modul în care va evolua situația în materie de sănătate publică se va dovedi crucial;
- Lunile și anii următori reprezintă un moment crucial în istoria europeană și pentru generațiile viitoare, se mai arată în raportul Comisiei, ce va fi prezentat astăzi de Președintele Ursula von der Leyen.
Raportul integral al Comisiei, în limba română
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.