Potrivit ECDC, în România, incidența va crește de la 81 de cazuri la 100 de mii de locuitori, cât este preconizată de instituția europeană pentru finalul acestei săptămâni, până la 165 de infectări la 100 de mii de locuitori, în săptămâna 13-19 septembrie. Totodată, mai transmit experții europeni, rata spitalizărilor se va apropia de 10, de la 4,5, până la finalul săptămânii viitoare, iar rata deceselor, raportată la un milion de locuitori, se va dubla (de la 15 la 33 de decese).
La sfârșitul săptămânii 35 (săptămâna care s-a încheiat duminică, 5 septembrie 2021), situația epidemiologică generală din Uniunea Europeană a fost caracterizată printr-o rată ridicată a cazurilor și deceselor. Se anticipează că numărul internărilor în spital și în secțiile de terapie intensivă să crească ușor, în mai multe state.
Numărul de infectări a început să scadă în rândul categoriei de vârstă 15-24 de ani, considerată a fi cea mai afectată din acest val. Singura grupă de vârstă cu tendință clară de creștere este cea a tinerilor sub 15 ani.
Pentru perioada următoare, ECDC prognozează tendințe de creștere a:
- numărului de cazuri pentru mai multe state, printre care România, Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Germania, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Polonia, Slovacia, Slovenia și Suedia;
- internărilor în spitale: în România, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Suedia;
- deceselor: în România, Austria, Bulgaria, Croația, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania și Slovenia.
Sursa: ECDC.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.