Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai decis că vaccinările obligatorii sunt legale, fiind “necesare în societățile democratice”. Decizia a venit într-un dosar privind vaccinarea obligatorie a copiilor din Cehia. Cazul a fost adus în instanță de către familiile care au fost amendate sau cărora li s-a refuzat accesul la grădiniță pentru că nu și-au respectat obligația legală de vaccinare.

Deutsche Welle precizează că Hotărârea CEDO stabilește un precedent conform căruia vaccinările obligatorii nu pot contraveni Convenției europene a drepturilor omului, dar acest lucru nu înseamnă că țările europene vor obliga oamenii să fie vaccinați. Deși hotărârea nu se referea direct la vaccinurile COVID-19, unii experți consideră că decizia ar putea avea implicații asupra actualelor campanii de vaccinare.

Un jurist expert în legislația CEDO, citat de AFP și DW, spune că prin decizia sa, Curtea transmite că ”principiul solidarității sociale poate justifica impunerea vaccinării, inclusiv a celor ce se simt mai puțin amenințați de boală, dacă este vorba despre protejarea vulnerabililor.”

Punctual, în decizie se arată că vaccinurile obligatorii administrate de autoritățile sanitare cehe sunt în conformitate cu “interesul superior” al copiilor: “Obiectivul trebuie să fie ca fiecare copil să fie protejat împotriva bolilor grave, prin vaccinare sau în virtutea imunității colective”.

Conform legislației cehe, copiii trebuie să fie vaccinați împotriva a nouă boli, inclusiv difteria, tetanosul, tuse convulsivă, hepatita B și rujeola.

Surse alternative: Deutsche Welle, CEDO

Foto: Myndziakvideo | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday