Curtea Constituțională a fost sesizată de Avocatul Poporului privind OUG 34/2020, prin care s-au instituit amenzi de până la 20 de mii de lei pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare.
Potrivit ordonanței de urgență, care a intrat în vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut la următoarele valori: minim două mii de lei și maximum 20 de mii lei, față de minim o sută și maxim cinci mii de lei, cât erau până atunci.
Decizia CCR arată că OUG 34/2020 este neconstituțională în ansamblul său, pentru că “a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituție, întrucât prin conținutul său normativ a vizat restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă și protecție socială, dreptul la informare, libertatea economică).
De asemenea CCR a declarat neconstituțional Art 28 din OUG 1/1999, care introducea amenzile pentru încălcarea regimului stării de urgență, deoarece “stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.”
Comunicatul integral al CCR:
Amintim că pe 27 martie Guvernul a adoptat mai multe ordonanțe de urgență, între care și o OUG prin care au fost înăsprite amenzile pentru contravențiile săvârșite pe durata stării de urgență.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunța acum câteva zile că de la intrarea în vigoare a stării de urgență au fost aplicate amenzii în valoare de șase sute de milioane de lei (aproximativ 300 de mii de amenzi). Banii încasați din amenzile aplicate în perioada stării de urgență vor merge în sistemul medical, declara ministrul.
Avocatul Poporului atrăgea atenția acum câteva zile persoanelor care au fost amendate şi care doresc să invoce neconstituționalitatea actului normativ că, pentru a produce efecte juridice în fiecare caz individual, este necesar ca excepția de neconstituționalitate privind actul normativ de incriminare să fie ridicată în fața instanței, în cadrul procesului având ca obiect contestarea procesului-verbal de contravenție.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.