Autoritatea Saniatr-Veterinară anunță, într-o informare de presă, că lanțul de magazine Carrefour a fost notificat de producătorul înghețatei, Froneri Franța, de faptul că în ingredientul gumă de carruba, oxidul de etilenă este prezent într-o concentrație peste limita admisă.
Produsele au fost livrate în toate magazinele din rețeaua Carrefour, în toată țara.
”Se recomandă persoanelor care deţin produse din loturile descrise să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, mai arată inspectorii sanitar-veterinari.
În urmă cu două zile, ANSVSA a transmis că lanțul de supermarketuri Cora a scos de la vânzare mai multe sortimente de înghețată marcă proprie, tot din cauza conținutului ridicat de oxid de etilenă. Anunțuri similare au făcut și Milka și Mars, în ultimele două săptămâni.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.