Potrivit Reuters, Karl Nehammer și-a exprimat solidaritatea cu Ucraina și a denunțat aparentele crime de război comise de armata Rusiei. Guvernul austriac s-a alăturat altor țări europene și a expulzat diplomații ruși, deși aceștia reprezintă doar o fracțiune din marea prezență diplomatică a Rusiei în Austria.
Austria, care își obține 80% din gazele naturale din Rusia, menține în general legături mai strânse cu Moscova decât cea mai mare parte a Uniunii Europene, dar acesta nu a fost cazul recent.
“Conversația cu președintele Putin a fost foarte directă, deschisă și dură. Cel mai important mesaj al meu pentru Vladimir Putin a fost dorința de a pune capăt acestui război, pentru că o astfel de luptă se încheie cu pierderi pentru ambele părți”, a declarat cancelarul austriac, precizând totodată că această vizită nu a fost una “prietenoasă”.
Oficialul austriac nu a oferit însă multe informații cu privire la răspunsul președintelui Vladimir Putin, cu care a stat la masă aproximativ 75 de minute, potrivit purtătorului de cuvânt al cancelarului Nehammer.
Acesta a vizitat sâmbătă Ucraina pentru a-și arăta sprijinul pentru Kiev. El a transmis că o întâlnire cu președintele Putin este datoria sa în încercarea de a pune capăt conflictului sau de a îmbunătăți condițiile umanitare din țara sub asediu.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.