Cancerul colorectal este una dintre cele mai răspândite forme ale acestei afecțiuni, reprezentând o problemă majoră de sănătate publică, atât la nivel mondial, cât și în România. Creșterea cazurilor de cancer colorectal la persoane tinere devine o preocupare din ce în ce mai mare, numărul pacienților cu vârste între 30 și 40 de ani fiind în continuă creștere.
În acest context, Ponderas Academic Hospital, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, a inițiat ediția a II-a a campaniei ”Treaba ta e treaba noastră”, un proiect de screening pentru identificarea pacienților afectați de cancer colorectal. În cadrul acesteia, 1.500 de teste FIT, care depistează sângerările ascunse din scaun, ce pot fi un semn al leziunilor canceroase colorectale, sunt distribuite gratuit în cadrul spitalului.
”O depistare cât mai timpurie a leziunilor canceroase crește semnificativ eficiența tratamentului și șansele de vindecare ale pacientului, iar testele FIT reprezintă o metodă neinvazivă prin care se pot depista cât mai repede astfel de leziuni. Prin acest program de screening, urmărim detectarea și eliminarea polipilor precanceroși, dar și prevenirea dezvoltării maligne a acestora, cât și detectarea tumorilor canceroase într-un stadiu precoce”, a declarat Prof. Dr. Cătălin Copăescu, Chirurg de Excelență în Chirurgie Colorectală, Ponderas Academic Hospital.
Concret, testele fecal imunochimice FIT depistează sângerările ascunse din scaun, ce pot semnala anumite afecțiuni intestinale, precum diverticuli, polipi sau cancer colorectal. Acestea se bazează pe o probă fecală, pe care fiecare pacient o poate recolta în intimitatea propriei locuințe.
Cine ar trebui să facă un test FIT?
Testele FIT gratuite se adresează tuturor persoanelor care doresc să facă un screening colorectal. Cu toate acestea, ele se recomandă cu precădere persoanelor de peste 45 de ani, precum și pacienților cu istoric familial de cancer colorectal sau polipi avansați, cu boli inflamatorii intestinale cu evoluție pe perioadă lungă, precum și celor care necesită consult gastroenterologic și efectuarea colonoscopiei înainte de 45 ani.
50% din testele FIT ridicate până acum, deja returnate pentru obținerea rezultatelor.
Echipa medicală atrage atenția că ridicarea testului FIT este doar primul pas din procesul de prevenție. Este esențial ca, ulterior, persoana să preleveze proba acasă și să revină cu ea la parterul spitalului Ponderas, pentru a fi trimisa la laborator, cel târziu în ziua următoare prelevării probei.
”Ne bucurăm că, prin acest demers, putem susține persoanele cu grad de risc în efectuarea unei investigații preventive pentru depistarea acestei boli grave cu incidență din ce în ce mai mare. Feedback-ul primit până acum de la pacienți este unul foarte bun, iar peste jumătate dintre persoanele care au luat un test FIT au adus deja înapoi proba, pentru a afla rezultatul”, a afirmat Prof. Dr. Cătălin Copăescu.
În cazul în care rezultatul este unul pozitiv, pacienții trebuie să știe că acesta nu este un diagnostic, ci indică faptul că au fost identificate, în scaun, sângerări ascunse, semnalând nevoia de investigații suplimentare, pentru identificarea cauzei acestora. Cei care primesc un rezultat pozitiv se vor putea programa, ulterior, pentru o colonoscopie gratuită, în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, în cadrul Ponderas Academic Hospital.
Demersul și distribuirea testelor se desfășoară cu ajutorul partenerului Johnson & Johnson MedTech. Proiectul a fost lansat pe 18 martie și va continua până la epuizarea testelor.
Persoanele care doresc să beneficieze de un test FIT gratuit în cadrul campaniei nu trebuie decât să se prezinte la recepția spitalului Ponderas din strada Nicolae G. Caranfil 85A cu buletinul, în intervalul orar 8:00 – 18:00, de luni pana vineri. După efectuarea testului la domiciliu, proba trebuie returnată tot la recepția spitalului. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.reginamaria.ro/treabamea sau la call center 021.9886.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.