DSP București anunță că în Capitală incidența infectărilor de coronavirus a ajuns la 15,1 la mie, de la 14,7 ieri. Este cea mai mare valoare de la începutul pandemiei. De altfel, acest indicator a crescut în fiecare zi, începând cu data de 11 iulie, iar în ultima lună, rata de infectare a crescut de aproximativ zece ori.
Și județul Ilfov a ajuns la o rată a infectărilor de 15 la mia de locuitori, cele mai mari valori ale incidenței înregistrându-se în localitățile Clinceni și Corbeanca (cu peste 20 la mie), urmate de Bragadiru, Domnești și Chiajna (peste 19 la mie). Potrivit News.ro, DSP Ilfov a solicitat Inspectoratului Şcolar Ilfov trecerea în online a tuturor şolilor din judeţ, pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, în funcţie de rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19. O decizie în acest sens se va lua până la finalul săptămânii, după consultarea conducerilor unităților școlare, și ar putea intra în vigoare de luni, 18 octombrie.
Restricțiile aplicate în acest moment în București și localitățile ilfovene cu peste 7,5 la mie incidență sunt:
- Organizarea evenimentelor private, nunți, botezuri va fi permisă cu participarea celor vaccinați și a persoanelor trecute prin boală, la 50% din capacitate și în limita a 200 de persoane. La fel, evenimente sportive cu spectatori, concertele, spectacolele și cinematografele.
- Activitățile și sportive recreative în aer liber se desfășoară cu cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
- Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă dacă incidenţa cumulată la 14 zile în Municipiul Bucureşti este mai mare de 6/1.000 locuitori. (Acum este 8,28/1.000).
- Magazinele, mall-urile se închid la ora 22. Rămân funcționale doar activitățile de livrare/takeaway.
- Se interzice circulaţia persoanelor nevaccinate în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00.
Sursa foto: Snicol24 / Dreamstime.com.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.
Susține echipa Biziday