Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Poteraș Constantin-Cristian, fost primar al Sectorului 6 București, în prezent aflat în stare de detenție și Constantin Iulian, reprezentant al societății S.C. Tettas S.R.L., pentru săvârștirea infracțiunilor de luare de mită, respectiv dare de mită, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al instituției.
„În perioada 2006 – 2007, inculpatul Poteraș Constantin-Cristian, în calitate de primar al sectorului 6 București, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale înregistrate într-o țară UE suma de un milion de euro, primind de la aceștia, la data de 31 iulie 2007, suma de 250 de mii de euro.”, se arată în comunicat.
Potrivit procurorilor, banii au fost primiți în schimbul emiterii unor autorizații pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.
De asemenea, în 2009, fostul primar al Sectorului 6 București, a pretins de la reprezentantul companiei un procent de 15% din contravaloarea plăților efectuate, în schimbul atribuirii unor contracte de achiziție publică și pentru efectuarea plăților pentru produsele furnizate și a primit peste 857 de mii USD.
„În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, până la concurența sumei de 250 de mii de euro și 857.800 USD, asupra bunurilor aparținând lui Poteraș Constantin Cristian prin indisponibilizarea a două bunuri imobile, deținute în mod formal de o altă persoană și care aparțin în realitate inculpatului.”, potrivit DNA.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.