Poliția din Brazilia a făcut 16 percheziții și șase arestări preventive în Brasilia și Rio de Janeiro, fără a menționa însă numele celor vizați. Structura investighează falsificarea unor certificate de vaccinare între noiembrie 2021 și decembrie 2022, perioadă în care Bolsonaro era președinte.
Bolsonaro a confirmat personal că locuința sa din Brasilia a fost percheziționată și că telefonul i-a fost confiscat. A reiterat că nu s-a vaccinat împotriva coronavirusului și a negat că are vreun rol în operațiunea de falsificare, deși în registrele făcute publice în februarie apare ca vaccinat. Soția sa a declarat că a aflat din presă motivul descinderii, “falsificarea certificatului de vaccinare al soțului meu și al fiicei noastre, Laura. În casa noastră, doar eu sunt vaccinată”.
Potrivit poliției, ancheta indică “motive ideologice pentru eludarea regulilor privind vaccinarea, pentru a menține un discurs contrar acesteia”. Două persoane familiarizat cu ancheta au declarat pentru Reuters că au fost arestați doi asistenți personali ai fostului președinte, iar CNN scrie că a mai fost arestat și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi.
Surse alternative: Reuters, CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.