Johnson a făcut declarația în cadrul unei întâlniri cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki. „Premierul a declarat că Regatul Unit va negocia în mod constructiv, dar în egală măsură ar fi gata să părăsească perioada de tranziție în condițiile Australiei, dacă nu s-ar putea ajunge la un acord”, a completat echipa acestuia într-un comunicat transmis ulterior presei, potrivit Reuters.

O nouă rundă de negocieri va începe săptămâna viitoare. Negocierile dintre Marea Britanie și UE nu au evoluat în ultimele luni, iar luna iunie este decisivă pentru Brexit, potrivit unei analize CNN

Pe 15 iunie Marea Britanie a informat oficial Uniunea Europeană că nu va cere prelungirea perioadei de tranzit, iar Brexit-ul va avea loc la 1 ianuarie 2021. În cadrul negocierilor anterioare, Uniunea Europeană a cerut Marii Britanii garanții de egalitate de tratament în domenii precum transportul sau serviciile financiare.

Reuters notează că Australia nu are un acord comercial cu UE. O mare parte din comerțul UE-Australia respectă regulile implicite ale Organizației Mondiale a Comerțului, deși există anumite acorduri punctuale pentru anumite mărfuri.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday