Conducerea BMW consideră că noul concept reprezintă “un salt tenologic major” și va sta la baza următoarei generații de vehicule electrice a producătorului german, care va intra în producție începând din 2025.
“Cu BMW Vision Neue Klasse, combinăm fiecare parte inovatoare a companiei în sectorul electric și digital. În doar doi ani, aceste vehicule vor circula pe drumuri publice și, prin acest demers, conducem BMW către o nouă eră a inovației și a sustenabilității. Acesta este scopul“, a declarat directorul executiv al BMW, Oliver Zipse, pentru CNBC.
Potrivit constructorului german, vehiculele ce urmează construite pe platforma Vision Neue Klasse vor fi dotate cu a șasea generație de baterii BMW, cu o autonomie mai mare cu până la 30% și o viteză de încărcare îmbunătățită. Ca urmare, BMW transmite că noile vehicule vor fi, în termeni generali, mai eficiente cu până la 25%.
Noul vehicul BMW Vision Neue Klasse urmează să fie prezentat în fața publicului în zilele următoare, la Salonul Auto IAA din Munchen, care servește și ca sediul producătorului auto german. “Credem că electromobilitatea va fi cel mai mare segment de creștere din lume pentru industria auto și vrem să fim un lider al acestui segment”, a mai declarat Oliver Zipse.
Totodată, acesta a mai precizat că BMW estimează că vehiculele electrice vor reprezenta 15% din totalul vânzărilor companiei la nivel mondial până la sfârșitul anului, urmând ca procentul să crească din ce în ce mai mult pe parcursul anilor.
Întrebat despre prezența marilor companii auto din China la salonul auto de la München și, totodată, dacă este îngrijorat de impactul exporturilor chineze în Europa asupra activității companiei, Zipse a răspuns: “Nu, nu ne este deloc frică. Acesta este mai mult decât un salon auto, este o expoziție de tehnologie, de inovație“.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.