Măsura urmează să fie aprobată și de DSU și va intra în vigoare de astăzi, de la ora 20.
Lista restricțiilor:
- este interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte drumuri decât cele deschise circulației publice
- fără un motiv justificat, este interzisă circulația și staționarea în zona carantinată
- toți locuitorii municipiului vor fi identificați și datele lor vor fi introduse într-un registru dedicat
- este interzis ca persoanele să circule în grupuri mai mari de șase membri, dacă nu sunt rude
- slujbele religioase cu public se pot organiza numai în exterior
- slujbele de înmormântare se oficiază cu maximum 20 de persoane, la fel și ceremoniile de cununie, dacă se oficiază afară
- magazinele neesențiale din mall-uri vor fi închise în weekend și de sărbători
- este permisă deplasarea la secția de votare în ziua alegerilor parlamentare (6 decembrie)
Între orele 5 și 23, se poate circula în afara locuinței numai pentru motivele:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
- deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
- deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
- deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- participare la programe sau proceduri în unități sanitare și de tratament, inclusiv tratament de recuperare, medicină fizică și balneologie;
- alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie, administrarea unei proprietăţi;
- deplasarea pentru participarea la slujbele religioase în condițiile prezentei hotărâri;
- deplasarea către instituţiile publice şi financiare;
- deplasarea în scopul exercitării dreptului de vot.
Între orele 23 și 5, se mai poate circula doar pentru: :
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Este permisă tranzitarea sau intrarea în municipiu pentru motivele:
- transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionarea populaţiei;
- persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitare, veterinare, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, a asistenţei şi protecţiei sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;
- persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
- persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- urgenţe medicale;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;
- pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
- exercitarea dreptului de vot.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.