Potrivit autorităților, în urma recomandărilor transmise de mai multe instituții și ținând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) și de studiile disponibile până la momentul autorizării condiționate de punere pe piață, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.
Vaccinul AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane „instrucțiunile” necesare producerii proteinei Spike unice, specifică virusului care provoacă boala COVID-19. Sistemul imunitar al persoanei recunoaște că această proteină specifică nu ar trebui să se afle în organism și reacționează prin producerea de mijloace de apărare naturale împotriva infecției SARS-CoV-2.
Vaccinul AstraZeneca este disponibil în flacoane de 4 ml suspensie, cu 8 doze, respectiv de 5 ml suspensie, cu 10 doze. Vaccinul se păstrează la temperaturi între +2 și +8 grade Celsius, cu menținerea lanțului de frig impus de producător, și are o stabilitate de 6 luni înainte de prima utilizare. Vaccinul se administrează doar intramuscular.
Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat pe 29 ianuarie acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață.
Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.
Comunicatul complet:
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.