Update: Novak Djokovic a părăsit Australia la bordul unui avion Emirates, cu destinația Dubai. Plecarea acestuia survine la 11 zile de la izbucnirea scandalului privind viza sa și pune capăt discuțiilor referitoare la dacă tenismenului sârb, care nu este vaccinat anti-Covid, trebuia să îi fie permis să participe la Australian Open.
Până înainte de decolare, el s-a aflat sub escorta poliției federale australiene.
Novak Djokovic leaves the Marhaba lounge at Melbourne Airport for flight back to Europe. pic.twitter.com/Rg2D1XTTwW
— Shane McInnes (@shanemcinnes) January 16, 2022
Update: Novak Djokovic a emis un comunicat de presă în care a anunțat că este ”extrem de dezamăgit” de decizia Curții. ”Respect decizia Curții și voi coopera cu autoritățile competente în ceea ce privește plecarea mea din Australia”, a precizat sârbul.
”Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curții de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia și nu pot participa la Australian Open. Mă simt inconfortabil că accentul din ultimele săptămâni a fost asupra mea și sper că acum ne putem concentra cu toții asupra jocului și turneului pe care îl iubesc. Aș dori să le urez jucătorilor, oficialilor turneului, personalului, voluntarilor și fanilor toate cele bune pentru turneu”, se arată în comunicat.
Trei judecători de la Curtea Federală a Australiei au analizat contestația lui Novak Djokovic împotriva anulării vizei sale de către guvern și au decis că autoritățile australiene au procedat legal când i-au anulat viza. Judecătorii au respins în unanimitate contestația lui Djokovic.
Judecătorul James Allsop, cel care a prezidat ședința, a explicat că sentința nu este despre faptul dacă ministrul Imigrației a luat decizia corectă, ci dacă decizia a fost atât de irațională sau nerezonabilă încât nu a fost luată în mod legal. ”Nu face parte din atribuția instanței să decidă asupra fondului sau înțelepciunii deciziei”, a precizat acesta.
Luni, Novak Djokovic era programat să joace împotriva compatriotului Miomir Kecmanovic, în primul tur al turneului de Grand Slam. Este neclar însă dacă tenismenul sârb va putea să concureze la Australian Open, deoarece, conform CNN, mai are câteva opțiune juridice la îndemână.
Procesul a început în jurul orei 12:30 noaptea (în Australia fiind dimineața), iar după cinci ore de audieri cei trei judecători ai Curții Federale s-au retras pentru deliberări. Avocatul ministrului Imigrației a argumentat în fața judecătorilor că ”pe bună dreptate sau greșit” Novak Djokovic este perceput ca susținând opiniile împotriva vaccinări, iar prezența sa în Australia poate influența oamenii. Acesta a mai susținut că ministrul Imigrației nu trebuie să arate dovezi că Djokovic influențează opiniile oamenilor pentru a-i anula viza, ci doar că există riscul ca acesta să o facă.
La rândul lor, avocații sportivului au susținut că decizia guvernului de a-i anula viza este invalidă, irațională și nerezonabilă și au negat că, dacă tenismenul sârb va juca la Australian Open, acest lucru va inflama spiritele în rândul anti-vacciniștilor.
Cronologia evenimentelor:
Novak Djokovic a ajuns în Australia pe 5 ianuarie, pentru a participa la primul turneu de Grand Slam al anului. Inițial, sârbului i-a fost permis accesul în Australia în baza unei scutirii medicale. La sosirea în Melbourne, autoritățile de frontieră au constatat că motivul medical pentru nevaccinare invocat de acesta consta în faptul că a avut deja Covid. Acesta nu este însă un motiv medical valid, potrivit regulilor din Australia, care i-a anulat viza. Novak Djokovic a putut opta pentru părăsirea Australiei, dar a ales să rămână și să conteste în instanță decizia poliției de frontieră.
Ulterior, presa internațională a scris că Novak Djokovic, ai cărui avocați au susținut că a fost testat pozitiv pentru Covid pe 16 decembrie, a participat a doua zi la un eveniment organizat de federația sârbă de tenis, fără să poarte mască.
În data de 10 ianuarie, o instanță din Melbourne a decis că viza lui Novak Djokovic de intrare în țară este legală și că a fost abuziv anulată de autoritățile de frontieră. Victoria lui Djokovic în instanță s-a bazat pe un viciu administrativ. Judecătorul australian care a admis anularea deciziei de retragere a vizei a considerat că sportivul nu a avut destul timp la dispoziție pentru a răspunde notificării poliției de frontieră.
Pe 11 ianuarie, presa australiană a anunțat că autoritățile investighează dacă Djokovic a mințit în declarația de intrare în țară. În formularul completat, acesta a bifat că nu a fost în altă țară decât Serbia în ultimele 14 zile, dar postări de pe rețelele de socializare îl arătau antrenându-se în Spania, înainte de Revelion.
A doua zi, tenismenul sârb a emis un comunicat de presă prin care a oferit detalii cu privire la motivul pentru care nu s-a izolat după ce s-a testat Covid. Explica faptul că pe 14 decembrie a fost la un meci de baschet la Belgrad, iar pentru că mai multe persoane au fost depistate pozitiv după meci, pe 16 decembrie și-a făcut un test rapid care a fost negativ, apoi un test PCR. A doua zi, a participat la un eveniment sportiv cu mai mulți copii, iar rezultatul PCR a venit mai târziu în acea zi, după întâlnirea cu copiii. De asemenea, Djokovic a recunoscut că pe 18 decembrie a acordat un interviu pentru L’Equipe și a susținut că a făcut acest lucru “pentru a nu-l dezamăgi pe jurnalistul respectiv”.
Pe 14 ianuarie, ministrul Imigrației a decis anularea, pentru a doua oară, a vizei lui Novak Djokovic, în baza unei prerogative excepționale conferite acestuia de legislația acestei țări, iar a doua zi a fost reținut de autorități și condus înapoi în centrul de carantină.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.