Autoritatea de Supraveghere Financiară a amendat compania de asigurări cu 500 de mii de lei, pentru ”pentru netransmiterea ofertelor de despăgubire sau a notificărilor privind motivele pentru care nu au fost aprobate pretențiile de despăgubiri, precum și pentru plata cu întârziere a unor dosare de daună”, conform comunicatului de presă transmis astăzi.
Este a cincea amendă pe care Euroins o primește în ultimele 12 luni, dar una dintre amenzi a fost pentru neîndeplinirea la termenele scadente a unora dintre obligațiile prevăzute în planul de măsuri stabilit în sarcina societății. La jumătatea lunii ianuarie, Euroins a fost sancționată cu 450 de mii de lei pentru că a plătit cu întârziere despăgubiri aferente dosarelor de daună RCA. În luna februarie a anului trecut, compania a mai primit două contravenții similare, în valoare cumulată de 600 de mii de lei, pentru aceeași faptă.
De asemenea, Autoritatea a făcut controale și la NN Asigurări de Viață S.A. și Metropolitan Life, jucători activi pe piața pilonului III de pensii (facultative). În cazul primei societăți a aplicat o amendă de patru mii de lei, pentru ”investigarea în mod necorespunzător a motivelor pentru care actele individuale de aderare au fost recepționate cu întârziere și actualizarea deficitară a informațiilor privind participanții”.
În cazul Metropolitan Life, amenda aplicată se ridică la 2.500 de lei: ”sancțiunea a fost aplicată, în principal, pentru aspecte privind actualizarea necorespunzătoare a informațiilor privind participanții”.
Sursă: ASF
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.