Apple a anunțat că sistemele sale vor oferi utilizatorilor o versiune actualizată de inteligență artificială generativă, pe care a numit-o “inteligență personală”. Acesta va putea prelua informații despre utilizator din toate aplicațiile acestuia precum și din diversele activități pe care le efectuează, pentru a se configura în funcție de nevoile personale ale fiecăruia. Va fi capabilă, de exemplu, să identifice fotografiilor unor membri ai familiei sau evaluarea variantelor de traseu înaintea unei deplasări. De asemenea, software-ul va putea corecta textele, iar în aplicația de mesagerie utilizatorii vor putea trimite imagini animate personalizate.

Printre alte noi caracteristici pe care Apple le-a prezentat luni se numără capacitatea de a recrea stilul de scriere de mână al unui utilizator pe iPad. De asemenea, în browserul Safari, Apple va utiliza AI într-o funcție care evidențiază și rezumă informațiile relevante dintr-o pagină. 

Apple a anunțat și că își va actualiza sistemul de operare pentru iPhone, permițând ca aplicațiile să fie personalizate în funcție de utilizator. Aplicația de hărți va include trasee de drumeție care pot fi păstrate pentru a fi folosite offline, iar sistemul prin satelit a fost dezvoltat, astfel încât dispozitivele compatibile să poată trimite mesaje, în caz de urgență, autorităților din zonele unde se află. Un nou mod poate fi folosit atunci când utilizatorul se află în funcția pentru jocuri. Acesta minimizează activitatea din fundal pentru a îmbunătăți performanța grafică.

Apple a prezentat, de asemenea, noile capacități AirPod. Acesta vor permite utilizatorilor să răspundă unui apel sau să îl respingă dând din cap. De asemenea, sunetul din timpul apelurilor vocale a fost îmbunătățit.

Apple a subliniat că setările de confidențialitate ale sistemului său de inteligență artificială sunt sigure, pentru că cea mai mare parte a procesării datelor personale se va face pe dispozitiv, în loc să fie trimisă către serverele de cloud. Totuși, pentru rularea modelelor AI mai mari, care necesită o astfel de putere de calcul, Apple a subliniat că va folosi propriile servere, numite Private Cloud Compute, care vor primi doar datele relevante pentru o sarcină specifică a AI, iar acestea nu vor fi stocate, nici nu vor fi accesibile companiei, care se angajează să nu le folosească nici chiar pentru antrenarea ulterioară a algoritmilor săi.

Prezentarea Apple s-a făcut la Worldwide Developers Conference (WWDC) un eveniment despre care analiștii spun că ar putea fi unul dintre cele mai importante din ultimii zece ani. Apple încearcă să recupereze avansul luat de Microsoft, Google sau OpenAI înaintea sa, în ceea ce privește dezvoltarea AI. Experții se așteaptă ca Apple să anunțe în continuare noi funcții de inteligență artificială, așa cum ar fi editarea de fotografii sau o creștere a capacităților pentru asistentul vocal Siri. 

Apple a anunțat și un viitor parteneriat cu OpenAI care va permite integrarea ChatGPT 4.o cu Siri și va oferi utilizatorilor acces la acesta fără a fi nevoie să se înregistreze sau să plătească o taxă (deși pot face upgrade la varianta premium). Upgrade-ul va veni până la finalul anului, pentru iOS, iPadOS și macOS.

Surse: Wall Street Journal, Tech Church

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday