„Parada de mulțumire” făcută zilele trecute din limuzină, în ciuda faptului că era infectat și internat în spital, dar și faptul că imediat ce a ajuns la Casa Albă, după externare, și-a scos masca sunt semnale că Donald Trump va face orice ca să nu piardă la alegerile din noiembrie, se arată într-o analiză publicată de The Guardian.
Pe de altă parte, CNN publică datele unui sondaj făcut integral după dezbaterea de săptămâna trecută dintre Joe Biden și Donald Trump, avantajul lui Joe Biden față de președintele în funcție mărindu-se între timp. Potrivit sondajului citat, 57% dintre alegătorii care probabil vor merge la vot spun că îl susțin pe Biden, iar 41% pe Donald Trump. Este posibil ca aceste cifre să explice, cel puțin parțial, comportamentul președintelui american, după ce s-a infectat cu coronavirus.
Mai mulți apropiați din vremea studenției, au avertizat că acesta Donald Trump va face orice sacrificiu necesar pentru a obține ceea ce vrea, adică un al doilea mandat de președinte. Acest lucru a început să se materializeze în urmă cu câteva luni prin crearea unui „cult” la Casa Albă, de ridiculizare a măștilor de protecție. Purtarea măștii, se mai arată în analiza The Guardian, se traduce printr-un gest de neloialitate față de Donald Trump. De altfel, în urmă cu patru luni, Donald Trump însuși declara că cei care poartă mască nu se tem de virus ci vor să-și arate opoziția față de el.
Gesturile lui Trump în timpul spitalizării din acest weekend au fost criticate atât de medici, cât și de mass-media, care au acuzat că nu îi pasă de siguranța celor din jurul său și că i-a expus pe cei doi agenți Secret Service, aflați în aceeași mașină cu el. Pe Twitter, el a răspuns: „Mass-media mă critică pentru faptul că m-am urcat într-o mașină ca să pot ieși să le mulțumesc susținătorilor mei adunați în fața spitalului. Dacă nu făceam asta, mass-media ar fi spus că sunt rău”.
„Nu vă temeți de Covid. Nu-l lăsați să vă domine viața. Sub administrația mea, am dezvoltat niște medicamente și cunoștințe grozave” a declarat Donald Trump după ieșirea din spital. El omite să vorbească însă despre moartea a peste 200 de mii de americani sau despre faptul că „medicamentele grozave” erau unele experimentale, la care publicul larg nu are acces, iar numărul morților continuă să crească.
Un alt sondaj realizat la comanda CNN a dezvăluit că două treimi dintre respondenți au considerat că Trump a avut un comportament foarte iresponsabil de la infectarea sa cu coronavirus.
Nimeni nu se îndoiește acum că Trump va crea haos dacă va pierde, se mai arată în analiza The Guardian, iar implicațiile ar putea fi transfrontaliere, cu un adversar din exterior gata să profite de pe urma unei administrații slăbite, și un lider care să facă orice pentru a nu părea slab.
Surse: The Guardian, CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.