Institutul Național de Statistică a dat publicității numărul lunar al deceselor pe tipuri de boli, în România, pe primele 11 luni din 2019 și 2020, într-un fișier excel, fără a interpreta sau explica în vreun fel evoluțiile. Acest studiu vine ca urmare a creșterii rapide a numărului total de decese (indiferent de cauze) raportate anterior de INSSE și care arată că în luna noiembrie din 2020 țara noastră a atins un record istoric negativ, pentru perioadele de pace, așa cum reiese din graficul de mai jos.
Datele statistice oficiale arată că principala cauză a acestei evoluții o reprezintă dublarea în noiembrie 2020 a deceselor cauzate de bolile apartului respirator, între care este inclusă și boala provocată de coronavirus – Covid 19.
De remarcat totuși că excesul de mortalitate chiar în această categorie ce include Covid este semnificativ mai mare, în fiecare lună, față de numărul oficial al deceselor cu coronavirus raportate de autorități. Spre exemplu, în noiembrie 2020 diferența față de noiembrie 2019 este de peste 6,800 de decese numai la această categorie, dar oficial au fost înregistrate cu 50% mai puține decese de coronavirus (4.463).
O altă discrepanță statistică vizibilă este în cazul bolilor aparatului circulator, dar deși aceasta este vizibilă încă din luna iunie, abia în octombrie și noiembrie devine cu adevărat semnificativă.
Pentru celelalte categorii de boli, mortalitatea în 2020 este comparabilă sau chiar mai mică decât în 2019 – cazul tumorilor sau al bolilor apartului digestiv.
Statistica realizată de INSSE se bazează strict pe cauza deceselui așa cum apare el constat în fiecare certificat de deces.
Sursa: Comunicat INSSE
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.