La aproape zece ani de la criza financiară din 2008-2009 ofertele de job-uri și perspectivele de carieră sunt tot mai schimbate. Criza de atunci a redefinit relația angajat-angajator și tot mai multe persoane au început fie să lucreze pe cont propriu, fie ca antreprenori, fie să se angajeze sau să semneze contracte de colaborare pe perioadă determinată (mai scurtă).
Între cei care deja făceau asta se numără liber profesioniștii – fotografi, scriitori, muzicieni (sau alți artiști), consultanți, sau chiar șoferi de TIR (iar mai nou de UBER și alte platforme de ridesharing). O influență importantă în această schimbare de paradigmă o are dezvoltarea tehnologiei, care permite delocalizarea angajatului. Tot mai puțini oameni lucrează acum pentru manageri sau șefi, ci se raportează la ceea ce fac prin diverse aplicații. Serviciile de livrare sau serviciile de recrutare sunt două dintre exemple.
Directorului general al Intuit, Brad Smith, spunea în 2017 că în SUA 34% din forța de muncă este formată din cei care lucrează independent (Gig economy) și estima că în 2020 procentul va ajunge la 43%. Harvard Business Review a raportat că 150 de milioane de persoane din America de Nord și Europa de Vest lucrează cu astfel de contracte.
Amazon a cunoscut o expansiune în acest sens, folosind contracte part-time pentru livrările la domiciliu. Cei care lucrează de acasă pot avea totul cu doar câteva click-uri, iar cei care le aduc îmbrăcămintea, mâncarea sunt chiar cei care „se angajează” pentru perioade mai scurte de timp.
„Istoria muncii arată că tehnologia nu conduce de obicei schimbări sociale. Dimpotrivă, schimbările sociale sunt determinate de deciziile pe care le luăm cu privire la modul de a ne organiza. Abia mai târziu, tehnologia accelerează și consolidează aceste schimbări”, susține un profesor de la Cornell University, citat de Forbes.
Forbes notează însă că, în timp, economia globală „tradițională”, tot mai des marcată de incertitudini se va schimba iar acest nou tip de relație de muncă va defini de fapt noul model economic și de dezvoltare.
Sursă: Forbes
Sursă foto: Bruce Mars/Unsplash
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.