The New York Times pornește de la achiziția de aproape 70 de miliarde de dolari (cea mai mare din istoria industriei gamingului) a dezvoltatorului de jocuri Activision Blizzard de către Microsoft, pentru a analiza preocuparea excesivă pentru “conceptul Metavers” pe care o are acum, de fapt, toată industria IT globală.
Mark Zuckerberg a pariat și el pe Metavers și și-a redenumit compania din Facebook, în Meta, Google lucrează de ani de zile la tehnologii legate de metaverse, iar Apple are în dezvoltare propriile dispozitive în domeniu.
Dar ce este Metaversul și de ce crede toată lumea că acesta este viitorul industriei IT? Metaversul este convergența a două idei care, altfel, există de mulți ani: realitatea virtuală (VR) și o a doua viață, digitală, pe care oamenii ar putea dori să o aibă sau o au deja fără să știe.
Deja de câteva decenii inginerii proiectează o eră în care identitățile virtuale ale oamenilor vor juca un rol la fel de important ca realitățile lor fizice. În teorie, într-o astfel de eră, oamenii vor petrece mult timp interacționând cu prietenii și colegii în spațiul virtual. Drept urmare, ei vor cheltui bani și acolo pe ținute și accesorii pentru avatarurile lor digitale, la fel cum o fac în viața reală.
În realitate virtuală, utilizatorul poartă o cască care îl scufundă într-un mediu 3D, un microfon pentru a comunica cu ceilalți, dar și “controlere” (senzori) de detectare a mișcării. Matthew Ball, un investitor de portofoliu care a scris pe larg despre acest subiect, consideră că metaversul este al patrulea val al lumii IT, după inventarea computerului (primul val), PC-ul, sau computerul personal (al doilea val) și internetul mobil (al treilea val). “Metaversul este computerul ambiental. Dacă până acum omul a accesat computerul, acum el intră în computer. Este diferența dintre a fi mereu online, față de realitatea actuală – aceea de a avea întotdeauna acces la o lume online.”
“Mai simplu spus, Metaversul este modul în care tu și avatarul tău interacționați cu ceilalți într-un mediu digital”, conchide NY Times.
Metaversul există deja, într-o oarecare măsură în jocurile video, dar, și este un dar important, acest tip de metavers este deocamdată unul rudimentar. De exemplu în jocul Fortnite, un shooter ce poate fi jucat online atât pe computere, console și dispozitive mobile, un jucător petrece în medie sute de ore cu un avatar personal, luptând sau interacționând cu avatarurile altor jucători. Aceștia acumulează, de asemenea, monedă virtuală care deblochează accesorii, ținute sau upgradeuri pentru personalizarea avatarurilor.
Un precursor al Metaversului este Second Life, o platformă socială online dezvoltată de Linden Lab în urmă cu aproape două decenii, unde oamenii și-au creat reprezentări digitale pentru a socializa cu ceilalți. În spațiul virtual, utilizatorii își puteau cumpăra și construi proprietăți pentru a-și îmbogăți viața virtuală, iar diferitele companii au început să cumpere și să afișeze bannere (reclamă) la fel ca cele de pe străzile reale.
Realitatea virtuală este, de asemenea, oarecum avansată în jocurile video. În 2016, Sony a lansat PlayStation VR, la prețul de 400 de dolari, o cască de realitate virtuală care se conectează la consola PlayStation 4, pentru a juca în realitatea virtuală. Luna aceasta, Sony a spus că va veni o a doua generație de căști de realitate virtuală pentru PlayStation 5.
Dar acestea au fost doar trepte către Metaversul complet, care încă prinde contur. Cercetătorii din domeniu spun că, datorită conexiunilor mai rapide la internet, a echipamentelor VR tot mai complexe și a unui număr tot mai mare de utilizatori, va fi posibil ca oamenii să trăiască tot mai mult într-o simulare 3D, bogată, animată, realistă.
Cât despre Activision Blizzard, compania cumpărată de Microsoft, aceasta este bine cunoscută pentru realizarea unor jocuri online cu au o componentă metavers. Pe lângă foarte popularul shooter Call of Duty, compania este cunoscută pentru World of Warcraft, un adevărat concept la monentul lansării sale, în 2004. La vremea respectivă acesta a introdus interacțiunea între jucători din diferite colțuri ale lumii, care au început să coopereze online pentru a finaliza misiuni, în efortul de a-și consolida avatarurile digitale prin colectarea de articole precum arme și armuri.
Dar Activison Bllizard a fost complet dezinteresată de tehnologia VR. În schimb, Microsoft a dezvoltat HoloLens, un set de căști de 3.500 de dolari care proiectează holograme digitale, dar nu neapărat pentru jocuri ci cu un accent mai pronunțat pe aplicații utile companiilor sau agențiilor publice. Acest tip de tehnologie, numită realitate augmentată, permite propriu-zis munca și interacțiunea de la distanță, iar unii o consideră mai aproapiată de conceptul de metavers decât simularea unor jocuri. Totuși, Microsoft este și dezvoltatorul Xbox, a doua cea mai populară consolă de jocuri după Sony PlayStation, dar, spre deosebire de PlayStation, Xbox nu a avut până acum o dimensiune de realitate virtuală.
Articolul integral pe The NY Times
Foto: Dreamstime.com/ Volodymyr Melnyk/ Siri Wannapat
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.