Războiul comercial dintre Washington și Beijing afectează întreaga economie globală, iar companiile europene se vor confrunta și cu încetinirea economică, cu pandemia, dar și cu concurența firmelor chineze, se arată într-un studiu realizat de Camera de Comerț a UE, citat de Deutsche Welle.
O problemă majoră pentru firmele europene, în cadrul acestui război, o reprezintă importul de tehnologie. ”Tehnologiile care definesc viitorul și care sunt din ce în ce mai integrate în fiecare sector al economiei sunt împărțite între două dintre cele mai mari trei economii ale lumii, fiecare dintre ele având un paravan de protecție în creștere care se separă de celălalt”, se arată în raport.
Analiștii apreciază că firmele europene vor fi prinse la mijloc în acest război care a perturbat deja lanțurile globale de aprovizionare, odată cu debutul pandemiei. Până acum exporturile Chinei au continuat să crească, pe fondul cererii globale puternice pentru bunurile chinezești, inclusiv de echipamente medicale.
Totodată există îngrijorări cu privire la faptul că firmele chinezești susținute de stat câștigă prea mult acces la infrastructura și tehnologiile strategice din UE.
UE și China au semnat un acord de investiții la sfârșitul anului 2020, care elimină barierele din calea investițiilor străine în China pentru anumite industrii din UE. China a fost de acord să fie transparentă în ceea ce privește modul în care își subvenționează firmele, pentru ca acestea să nu le concureze neloial pe cele din UE. Cu toate acestea, mulți analiști europeni sunt sceptici cu privire la faptul că China și-ar respecta angajamentele asumate în cadrul acordului și că acesta ar ajuta prea mult o relație economică mai echitabilă între UE și China.
Analiză integrală pe DW.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.