Asociația precizează că prim-ministrul și echipa sa nu și-au găsit timp de la învestirea Guvernului să discute problemele și prioritățile studenților și cu toate acestea își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenți.
Reacțiile vin ca urmare a declarației lui Florin Cîțu despre o posibilă măsură de limitare a cheltuielilor bugetului de stat pentru anul 2021 prin reducerea subvenției pentru transportul studenților. Și președintele PNL s-a referit la posibilitatea eliminării acestei facilități: ”Există o propunere prin care să se revină la vechiul sistem în care să se deconteze un anumit număr de călătorii care sunt efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care îşi efectuează studiile studenţii şi nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”.
Studenții precizează că nu este prima data când Florin Câțu a vizat eliminarea gratuității studenților la transportul feroviar, acesta înaintând un amendament și în anul 2017, însă a renunțat la pe considerentul că impactul bugetar este redus.
Gratuitatea pe tren reprezintă o măsură importantă pentru creșterea echității în învățământul superior, facilitând accesul și finalizarea studiilor studenților din medii socio-economice defavorizate. Măsura crește mobilitatea studenților, atât pentru participarea la schimburile de experiență, cât și pentru participarea la diverse manifestări organizate în diferite centre universitare.
De asemenea, ANOSR aduce în discuție și problemele financiare ale studenților, care nu sunt deloc neglijabile. Conform Raportului Eurostudent VI, 38% dintre studenții români (media UE=29%) au probleme financiare moderate, cu mult peste media europeană și că impactul bugetar în ceea ce privește numărul de călătorii este unul redus, în valoare de 214.500.588 lei, reprezentând 0,0189% din Produsul Intern Brut prognozat pentru anul 2021
„Guvernul nu este, aparent, preocupat să asculte aceste probleme, orientându-și atenția spre limitarea unui drept câștigat de studenți. Deși impactul bugetar este redus, astfel cum declara chiar domnul prim-ministru în 2017, beneficiile gratuității sunt extrem de mari atât pentru studenți, cât și pentru CFR Călători. Măsura este cu atât mai mult nepotrivită în situații de criză, care adâncesc inechitățile sociale. Așteptăm ca prim-ministrul să ia în calcul solicitările studenților, pentru a nu fi nevoiți să demarăm acțiuni suplimentare” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.
Dreptul de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, a intrat în vigoare la 1 februarie 2017 și de acesta beneficiază toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență într-o instituție de învățământ superior acreditată, indiferent de distanță și numărul de călătorii.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.