Alexandru Rafila a fost întrebat dacă ia în calcul demiterea lui Raed Arafat, în momentul în care își va prelua mandatul de ministru al Sănătății. Acesta a răspuns că DSU și-a făcut foarte bine treaba în timpul pandemiei, dar că Ministerul Sănătății trebuie să se implice mai mult în gestionarea strategiei anti-Covid.
”DSU şi-a făcut foarte bine treaba în România şi domnul doctor Arafat este un foarte bun profesionist. Totuși, politica de sănătate o face Ministerul Sănătății, iar măsurile trebuie luate de Ministerul Sănătăţii. Nu se poate ca aceste măsuri cu impact pentru sănătatea publică să fie aprobate de o altă structură, iar Ministerul doar să răspundă”, a afirmat Alexandru Rafila, care a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare pentru a obține mandatul de ministru al Sănătății.
“Urmează să avem o discuţie la nivelul Guvernului, încât acest mecanism să fie schimbat, iar Ministerul să aibă toate pârghiile la dispoziţie, inclusiv date despre situaţia din timp real”, a mai completat acesta.
De asemenea, Alexandru Rafila a spus în cadrul audierilor că certificatul verde Covid la locul de muncă “trebuie introdus doar într-un moment oportun”, în condițiile în care premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat anterior că “aceasta este o prioritate pentru noul guvern”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.