Procurorii din cadrul DNA efectuează astăzi percheziții în 50 de locații din județul Alba, la mai multe instituții, domicilii și societăți comerciale, într-un dosar de corupție și fraudare a fondurilor europene, fapte comise în cursul anilor 2021 și 2022. Potrivit presei locale, unul dintre sediile la care sunt percheziții este Inspectoratul Județean de Poliție Alba.
Autoritățile nu au oferit informații suplimentare până la acest moment.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate corupției și de fraudare a fondurilor europene, comise în cursul anilor 2021 și 2022.
În cursul zilei de 09 iunie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 50 de locații situate pe raza județului Alba, din care 10 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Operațiuni Speciale și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.