Potrivit unui raport al Agenției Europene de Mediu există o discrepanță semnificativă între estul Europei și vestul Europei în ceea ce privește decesele imputabile mediului înconjurător. Astfel, în România un deces din cinci este legat de poluare, în timp ce cea mai mică pondere a deceselor cauzate de condițiile de mediu se înregistrează în Suedia și Danemarca (10%).
Agenția a identificat mai întâi factorii de risc și bolile cauzate sau agravate de aceștia.
Se observă incidența mare a încălzirii cu combustie în interior (sobe, centrale termice) asupra astmului, bolilor pulmonare și a celor cardio-vasculare. Dar, de departe, cea mai frecventă boală cauzată de poluare este cancerul.
Potrivit raportului Agenției Europene de Mediu, în aproximativ 10% dintre orașe, inclusiv orașele din România și Italia, peste 20% dintre oameni nu aveau spații verzi în apropierea locuinței, în timp ce într-un un sfert dintre orașele examinate, inclusiv Glasgow, Madrid, Praga, Stockholm, Torino și Viena, 98% din populațiile urbane aveau zone verzi la câțiva pași.
În ceea ce privește expunerea la zgomot, Agenția Europeană a Mediului constată că aceasta variază în funcție de factorii locali. Astfel, în Croația, Grecia, Polonia și România, persoanele cu risc de sărăcie erau mai puțin susceptibile de a fi supuse zgomotului din partea vecinilor sau a zgomotului stradal decât populația generală, pentru că o pondere ridicată a acestor persoane locuiesc în zonele rurale. În schimb, în țările în care sărăcia este mai concentrată în orașe, precum Belgia, Germania și Franța, cei cu risc de sărăcie raportează niveluri mai ridicate de zgomot din stradă sau de la vecini.
Agenția remarcă faptul că etnia romă este mai expusă riscurilor de mediu, menționând faptul că 68% dintre membrii acesteia din România nu au acces la apă curentă, dublu față de comunitățile de romi din Croația și Ungaria.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.