Update 6. Potrivit BBC, 13 soldați americani și 90 de oameni, între care 28 de talibani, au fost uciși în exploziile de joi seară de la Kabul. ”Am pierdut mai mulți oameni decât America”, a declarat un oficial taliban pentru Reuters.
Update 5. Gruparea ISIS-K (rivală talibanilor) a revendicat atentatul, într-un mesaj postat pe Telegram. Organizația a declarat că un atacator sinucigaș a detonat o vestă explozivă în mijlocul afganilor care vor să părăsească țara și a forțelor americane.
Pentagonul a confirmat faptul că 12 soldați americani au fost uciși și alți 15 au fost răniți în atacul de la aeroportul din Kabul.
Serviciile de informații americane și aliate au transmis în această dimineață un avertisment de amenințare severă și iminentă de atac terorism în jurul aeroportului din Kabul.
Update 4. Un înalt oficial din sănătate din Afganistan a declarat pentru BBC că cel puțin 60 de persoane au murit și 140 au fost rănite. Tot BBC anunță că printre victime sunt 11 pușcași marini americani și un medic militar. Ulterior, și CNN a confirmat informația, citându-l pe ministrul afgan al Sănătății.
Presa internațională relatează că în zona aeroportului din Kabul au avut loc două explozii astăzi, pe lângă cea din proximitatea unui hotel.
Şeful forţelor americane, generalul Kenneth McKenzie, a declarat că peste o mie de americani se află încă în Kabul și a precizat că evacuările vor continua în ciuda amenințărilor teroriste. Totodată, McKenzie a anunțat că pe lângă cei 12 soldați americani decedați, alți 15 au fost răniți.
Update 3: Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a scris pe Twitter că se confirmă “un număr” de membri ai serviciului SUA uciși în atacul de la aeroport și mai mulți răniți, fără a oferi detalii exacte.
Update 2: Pentagonul confirmă o a doua explozie, în proximitatea unui hotel de lângă aeroport, și spune că printre victime se numără cetățeni americani și civili, iar explozia “este rezultatul unui atac complex”. Corespondentul BBC spune că la scurt timp după explozia inițială, au fost auzite și focuri de armă.
Update 1: Talibanii transmit că bilanțul inițial indică 13 persoane decedate, dar presa internațională relatează că această informație nu poate fi verificată încă. Totodată, CNN anunță că sunt 3 cetățeni americani în rândul persoanelor rănite.
Știrea inițială:
Potrivit BBC, explozia a avut loc în afara Aeroportului Internațional Hamid Karzai din Kabul, aproape de una dintre porțile unde staționau și militari britanici. Este una dintre cele trei porți închise recent în urma avertismentelor privind posibile atacuri teroriste.
“Nu avem nicio dovadă că sunt victime în rândul militarilor britanici, dar este prea devreme pentru a ști cu siguranță”, a transmis un oficial al Ministerului britanic al Apărării. De asemenea, primele raportări nu indică victime în rândul militarilor germani și turci, aflați în zonă.
Un alt oficial, citat de CNN, a declarat că pare un atac sinucicaș și că au existat victime în rândul cetățenilor afgani, însă purtătorul de cuvânt al Pentagonului precizeză că numărul victimelor nu este cunoscut.
We can confirm that the explosion near the Abbey Gate of the Kabul airport has resulted in an unknown number of casualties. We will continue to update.
— John Kirby (@PentagonPresSec) August 26, 2021
Chiar astăzi, SUA, Marea Britanie și Australia le-au recomandat propriilor cetățeni aflați în zona aeroportului din Kabul să părăsească imediat perimetrul și să evite deplasările către acesta, din cauza unor posibile atacuri teroriste.
Știrea se actualizează pe măsură ce sunt disponibile noi informații oficiale
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.