Secțiunea inaugurată astăzi a fost construită de SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL, firmele omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în decembrie 2018, iar valoarea acestuia este 668 milioane de lei, circa 142 milioane de euro. Proiectarea era programată să dureze șase luni iar execuția 30 de luni, ceea ce înseamnă că lucrările au fost finalizate cu un an mai devreme.
Centura Bacăului are aproximativ 30 de km, din care 16 km la profil de autostradă, parte a Autostrăzii A7 Moldova. Primii 7,3 kilometri din Centura Bacăului, care fac legătura rutieră între DN 2 și DN 11, au fost dați în trafic pe 3 septembrie 2020.
Autostrada „Moldovei”, care ar urma să străbată regiunea de la nord la sud și să unească Moldova cu Muntenia și Bucureștiul, are următorul traseu: Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Roman – Pașcani – Suceava – Siret.
Tronsonul de autostradă au fost inaugurați în prezența Președintelui Klaus Iohannis, Premierul Ludovic Orban și ministrului Transporturilor, Lucian Bode.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.