Update: Augustin Lazăr a declarat, după anunțul premierului Dăncilă în legătură cu adoptarea OUG privind legile Justiției:
„Legile Justiției sunt de natură să afecteze dosarele care sunt în curs, marile dosare care sunt pe rolul Ministerului Public si sunt foarte bine cunoscute. Spre exemplu, cele aflate pe rolul parchetelor militare. Au fost concentrate resursele umane prin delegare aduse de mai multe parchete pentru a rezolva dosare mari si complexe. Ei bine, aceste situatii vor inceta delegarile pe functiile respective, iar colectivele care lucreaza in acest moment vor fi desfiintate. Va fi dificil de imaginat cum vor putea fi finalizate aceste dosare despre care toata lumea spune ca dorim sa fie finalizate pentru ca Romania sa nu mai plateasca sume mari de bani in urma condamnarilor la CEDO. La toate dosarele în curs mă refer.”
Ministerul Public a postat pe Facebook un punct de vedere în legătură cu proiectul OUG privind modificarea Legilor Justiției. Aceștia “atrag atenția asupra pericolului încălcării ordinii constituționale” și afirmă că dacă numirea şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere depind de un ministru, există riscul ca aceştia să nu combată în mod energic corupţia în rândurile aliaţilor politici ai respectivului ministru.
În plus, Parchetul General afirmă că dacă ministrul Justiţiei devine titular al acţiunii disciplinare “se creează riscul controlului politic asupra modului în care sunt verificaţi magistraţii din punct de vedere disciplinar. Acțiunea disciplinară exercitată de ministrul Justiției poate deveni o pârghie politică de dominare a Justiției”.
Comunicatul integral al Ministerului Public:
Văzând relatările din presă conform cărora, în ziua de 15.10.2018 va fi dezbătut în ședință de guvern, la propunerea Ministerului de Justiție, un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, luând act de asemenea prin intermediul mass-mediei de proiectul susmenționat, aducem la cunoștința opiniei publice următoarele:
Ministerul Public atrage atenția asupra pericolului încălcării ordinii constituționale prin adoptarea unora dintre modificările propuse, astfel:
1. Introducerea unui nou alineat la art. 54 din Legea nr. 303/2004, conform căruia ministrul justiției organizează o procedură de selecție pe baza unui interviu, iar pentru asigurarea transparenței audierea candidaților se transmite în direct, nu este de natură a înlătura diminuarea independenței procurorilor care ocupă funcții de conducere.
Așa cum a arătat și Comisia de la Veneția, conferirea rolului decisiv ministrului de justiție în numirea procurorilor cu funcții de conducere mai degrabă slăbește decât să asigure controlul reciproc și echilibrul puterilor. Dacă numirea și revocarea procurorilor cu funcții de conducere depind de un ministru, există un risc serios ca aceștia să nu combată în mod energic corupția în rândurile aliaților politici ai respectivului ministru.
Se impune ca numirea procurorilor în funcțiile de conducere din vârful Ministerului Public să se facă, așa cum a solicitat Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Secției pentru procurori a C.S.M., formulată în urma unui interviu care poate fi transmis în direct, cu avizul ministrului justiției, de către Președintele României.
2. Prin atribuirea calității de titular al acțiunii disciplinare pentru ministrul justiției, se creează riscul controlului politic asupra modului în care sunt verificați magistrații din punct de vedere disciplinar, acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției putând deveni ,,o pârghie politică de dominare a justiției”.
3. Articolul VIII din proiectul de ordonanță de urgență, conform căruia, la data intrării în vigoare a ordonanței, procurorii care funcționează în cadrul P.Î.C.C.J., D.I.I.C.O.T. și D.N.A., precum și în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcție în cadrul acestora dacă indeplinesc condițiile prevăzute în noua formă a Legii nr. 303/2004 și a Legii nr. 304/2004, va conduce la înlăturarea unor procurori din funcțiile legal deținute, prin impunerea unor condiții noi, inexistente la data la care s-a făcut numirea, cu nesocotirea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție care prevede aplicabilitatea legii doar pentru viitor.
Arătăm că, atât numirea cât și delegarea procurorilor s-au realizat cu respectarea condițiilor legale în vigoare, iar nesocotirea acestui fapt ar duce la încălcarea principiului stabilității procurorului, a principiului neretroactivității legii, a identității statutului juridic constitutional al judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește numirea și delegarea acestora și va conduce la blocarea activității și imposibilitatea finalizării unor cauze extrem de importante, în special aflate pe rolul Secției parchetelor militare din cadrul P.Î.C.C.J., D.N.A. și D.I.I.C.O.T.”
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.