Comisarul european pentru buget, Günther Oettinger, este de părere că proiectul european se află „în pericol de moarte” din cauza unor adversari din interiorul și exteriorul UE, scrie Politico.
Oettinger a subliniat faptul că „Unii din interiorul Europei doresc să slăbească sau chiar să distrugă proiectul – Polonia, Ungaria, România, guvernul Italiei”.
El a adăugat că UE este expusă riscului și din cauza unor autocrați ce recurg la războaie şi agresiuni, amintindu-i pe preşedintele rus Vladimir Putin și pe cel turc Recep Tayyip Erdogan, dar și pe „chinezul inteligent”.
Oettinger a mai spus că guvernul Germaniei nu arată suficient entuziasm pentru UE, mai ales când vine vorba de buget. El a spus că ministrul social-democrat al finanțelor, Olaf Scholz, este „un trezorier mai strict în această privință” decât predecesorul său conservator, Wolfgang Schäuble.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.