Mai multe organizații civice au transmis o scrisoare deschisă către șeful DIICOT, în care îi cer acestuia să verifice afirmațiile lui Liviu Dragnea privind tentativa de asasinat din 2017.
ONG-urile cer și începerea urmăririi penale in rem pentru comiterea faptei de atentat care pune în pericol siguranţa naţională, dar și să se stabilească dacă șeful Camerei Deputaților poate fi anchetat pentru nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale, având în vedere funcția pe care acesta o ocupă.
”Când discutăm de o persoană care prezidează camera inferioară a Parlamentului României, care are vocaţia de a asigura interimar şefia statului şi care reprezintă România în afaceri europene şi în relaţiile internaţionale, nu putem lăsa strict la latitudinea domnului Liviu Dragnea dacă depune sau nu plângere penală.
Este un fapt de notorietate că organizațiie și grupurile civice pe care le reprezentăm nu îl simpatizează pe domnul Liviu Nicolae Dragnea. Dimpotrivă, încă din ianuarie 2017 ne opunem cu consecvență politicilor în materie de legislație penală și de legislație a justiției pe care le promovează domnia sa și cu ceilalți membri ai coalișiei majoritare din Parlamentul României. Îl suspectăm de numeroase acte de corupție și, de asemenea, de a fi direct responsabil, ca instigator, pentru represiunea brutală a adunării de protest de la București din 10 august 2018, mai cunoscută ca ,,protestul diasporei”. Dar aici nu discutăm de domnul Liviu Nicolae Dragnea, ci de o potentială amenințare și chiar de o presupusă tentativă de atentat la adresa Presedintelui Camerei Deputaților, deci de un atac terorist la adresa României.
Prin urmare, vă solicităm să începeți urmărirea penală in rem pentru comiterea faptei de atentat care pune în pericol siguranța națională. De asemenea, vă solicităm să apreciaţi în ce măsură domnul Liviu Dragnea şi alte persoane care au avut cunoştinţă despre cele întâmplate în mod direct sau de la domnia sa precum domnişoara Irina Tănase sunt pasibile de a fi săvârşit fapta de nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale”, se arată în documentul semnat de România Vie, Acțiunea Civică Galați, Aradul Civic, Corupția Ucide, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, Rezistența și Vedem Just.
Liviu Dragnea a declarat marţi seara la Antena 3 că în aprilie 2017 a fost o tentativă de ucidere a sa, la care au participat patru străini care au stat trei săptămâni în România și care au fost plătiţi de ”un om foarte celebru din lume”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.