Manifestație “în tăcere” anunțată pe Facebook pentru această seară, de la ora 22:45, în Piața Victoriei. Evenimentul are loc la aceeași oră cu “momentul când a început represiunea împotriva manifestanților, pe 10 august”, transmit organizatorii. 

“Vineri 17 august se împlinește o săptămână de la momentul în care, la protestul diasporei, am asistat stupefiați la atacul revoltător pe care forțele dirijate politic ale jandarmeriei l-au pornit asupra cetățenilor pașnici. Potrivit datelor oficiale din 11 august, ordinul de dispersare a pieței a fost dat la ora 23:11 iar 452 de persoane au necesitat îngrijiri medicale. Acestora li se adaugă cei care au dezvoltat simptome ulterior și au căutat ajutor medical în zilele următoare.

Ne întâlnim la ora 22:45 pentru a putea comemora în tăcere momentul când a început represiunea împotriva manifestanților. Este nevoie să fim cel puțin 452 de persoane care să purtăm măști (chirurgicale sau pentru zugrăvit) și să reamintim lumii că democrația moare în România în gaze și bastoane.

Noi, cei 452 care îi vom reprezenta pe victimele asaltului din 10 august, alături de toți cei care vor veni în Piața Victoriei, vom protesta atât împotriva celor care au comandat violențele din acea noapte cât și împotriva reprezentanților de vârf ai coaliției toxice PSD-ALDE, adevărații coordonatori ai abuzurilor din acea noapte și ai batjocoririi democrației din țara noastră.”, se arată în descrierea evenimentului organizat de Rezistenţa şi Iniţiativa România, pe Facebook.

Reamintim că Jandarmeria a intervenit în forță vinerea trecută în Piața Victoriei, dispersând cu gaze lacrimogene mulțimea prezentă la protestul Diasporei. Peste 120 de mii de persoane au participat pe 10 august la protest.

Klaus Iohannis posta pe Facebook chiar în seara protestului: Violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice. Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicații!

Într-o a doua intervenție privind protestele, Iohannis a spus că “Este nevoie de un dialog între toate forțele de opoziție. Să lase orgoliile și ambițiile și să creeze o alternativă”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday