Știri verificate
Germania. Exporturile militare din primele șase luni ale lui 2024 au crescut cu 30% față de perioada similară a anului trecut, cea mai mare parte a acestora având destinația Ucraina.
Alegeri anticipate în Franța. Potrivit exitpolurilor, extrema dreaptă a câștigat primul tur, cu cel puțin 33% din voturi, ceea ce o poziționează la limita unei posibile majorități absolute după turul al II-lea, care va avea loc peste o săptămână.
-
Euro 2024. Anglia a învins greu Slovacia, cu 2-1, după prelungiri, și s-a calificat în sferturi. Va juca în faza următoare împotriva Elveției.
China. Lansare accidentală a unei rachete Tianlong-3. Aflată încă în dezvoltare, racheta s-a desprins de rampă, în timpul unui test de ardere static, și a levitat pentru câteva secunde, înainte să se prăbușească într-o zonă din centrul țării. Nu există victime.
Franța. Atac armat la o nuntă, azi-noapte, în estul țării. O persoană a fost ucisă și alte cinci rănite, dintre care trei grav. Poliția susține că incidentul are legătură cu traficul de droguri.
Cod Galben de caniculă în aproape toată țara, azi și mâine. Se vor înregistra temperaturi de până la 36 de grade, disconfort termic accentuat, iar nopțile vor fi “tropicale”.
-
Ungaria preia, de mâine, președinția rotativă a Consiliului UE. Apropierea lui Viktor Orban de Vladimir Putin ridică mari semne de întrebare privind hotărârile care vor mai putea fi adoptate de blocul comunitar, în următoarele șase luni.
Mehedinți. Trafic oprit între Strehaia și Broșteni (DN 67A), la Corcova. O stație GPL a luat foc, în urma unui accident între două mașini.
Analiză Insider. Inteligența artificială ar putea scoate industria vehiculelor electrice din fundătura în care a intrat. Implicarea AI în reproiectarea bateriilor scurtează cu ani de zile timpul de cercetare, iar implicarea marilor companii tehnologice, precum Microsoft, începe să aducă și rezultate.
Reuters: Procurorii americani se vor consulta cu familiile victimelor din cele două accidente mortale de acum cinci ani, înainte de o decizie privind punerea Boeing sub acuzare penală pentru fraudă și grup infracțional organizat.
Euro 2024. Germania a învins Danemarca, scor 2-0, și s-a calificat în sfertui, unde va juca cu câștigătoarea din meciul dintre Spania și Georgia.
Euro 2024. Elveția a învins Italia, scor 2-0, în primul meci din optimile competiției. Va întâlni echipa câștigătoare din meciul Anglia-Slovenia.
UE acordă Egiptului un ajutor în valoare de un miliard de euro pentru a stimula companiile și antreprenorii din sectorul privat. Măsura, în încercarea de a stopa migrația și de a stimula economia națională.
Curtea Supremă a SUA a anulat o decizie veche de 40 de ani, într-un conflict dintre compania petrolieră Chevron și Agenția de Mediu, în baza căreia federalii pot impune reglementări atunci când legea este ambiguă. Hotărârea de acum ar putea avea implicații largi asupra protecției naturii dar și a sănătății publice.
Studiu. Substanțele chimice poluante care nu se descompun în mod natural (PFAS) pot pătrunde în organismul uman prin contactul cu pielea. Acestea reprezintă un risc major pentru sănătate și pot provoca, printre altele, cancer.
Serbia. O persoană a atacat cu arbaleta un ofițer al Ambasadei Israelului din Belgrad, rănindu-l în zona gâtului. Atacatorul a fost împușcat mortal, iar ofițerul transportat la spital.
Germania. Ciocniri violente între protestatari și poliție, într-un oraș din vest, înaintea unui congres al partidului de extremă dreapta AfD. Sunt așteptate să se alăture sute de mii de persoane.
Sondaj. 40% din 650 de companii care au postat anunțuri de angajare au recunoscut că acestea sunt false. Nu este vorba de escrocherii ci de joburi-fantomă, menite să pună presiune pe angajații existenți, pentru ca aceștia să muncească mai bine și să își limiteze pretențiile salariale.
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times face un apel explicit, în timp ce boardurile editoriale ale Wall Street Journal și Washington Post arată că Biden pune indirect în pericol democrația americană, printr-o candidatură fără șanse în fața lui Donald Trump.
Paris. Calitatea apelor Senei încă nu este potrivită pentru desfășurarea probelor de înot, din cadrul Jocurilor Olimpice, cu doar o lună înaintea ceremoniei de deschidere. Din cauza ploilor abundente, debitul râului este de cinci ori mai mare decât cel normal.
![Se încarcă...](https://cdn.biziday.ro/wp-content/themes/biziday/images/loading.gif)