,,Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis marți, 10 iulie a.c., o scrisoare Președintelui Curții Constituționale a României, domnul Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Președintele precizează că trebuie avute în vedere ,,tradiția bunei colaborări dintre autoritățile publice din România și organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituțional comun în Europa și care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele și bunele practici internaționale în materie de democrație, pre-eminență a dreptului și protecție a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituționalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată.”
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.