Donald Trump a declarat joi că a discutat la Casa Albă cu Kirill Dmitriev, emisarul special al președintelui rus Vladimir Putin, despre un posibil acord pentru încheierea războiului din Ucraina. Liderul american a afirmat că înțelegerea ar putea depăși cadrul conflictului și ar putea implica inclusiv toate statele europene. El nu a precizat însă ce subiecte au fost abordate și nici ce ar presupune concret acordul.

“Va fi un acord foarte mare. Va implica mai mult decât Ucraina, de fapt ar putea implica întreaga Europă. Va fi un acord mare și frumos, iar toată lumea va fi încântată”, a spus Trump, în Biroul Oval. Președintele american a precizat că nu s-a întâlnit cu reprezentanții Ucrainei aflați în aceeași zi la Casa Albă.

Întâlnirea cu Dmitriev a avut loc în contextul unei vizite organizate de Melania Trump, care a găzduit o ceremonie cu reprezentanți ruși și ucraineni. Evenimentul a marcat armistițiul local de șase zile convenit recent în orașul Oleşkî, din regiunea ucraineană Herson, ocupată de Rusia. Încetarea temporară a focului a permis desfășurarea unei operațiuni umanitare de evacuare.

Emisarul rus i-a mulțumit Melaniei Trump pentru implicarea în obținerea armistițiului și a afirmat că Vladimir Putin a dat personal instrucțiuni în legătură cu această operațiune. La ceremonie au participat și reprezentanți ai Ucrainei, printre care Davyd Arakhamia, liderul grupului parlamentar al partidului președintelui Volodimir Zelenski, și Dmytro Lubinets, ombudsmanul pentru drepturile omului.

În paralel, administrația americană încearcă să pregătească noi negocieri pentru încheierea războiului. Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, și emisarul Steve Witkoff conduc discuțiile. Kushner a anunțat că oficialii americani au avut joi, la Bruxelles, discuții cu reprezentanți ai Ucrainei, NATO și ai statelor europene. Printre subiectele abordate s-au numărat garanțiile de securitate pentru Ucraina și o nouă arhitectură de securitate europeană.

Garanțiile de securitate reprezintă unul dintre principalele obstacole în negocieri. Ucraina vrea să obțină asigurări că Rusia nu va relua atacurile după semnarea unui eventual acord de pace. Kievul consideră esențial ca aceste garanții să fie suficient de solide pentru a descuraja o nouă invazie. În schimb, discuțiile privind securitatea europeană ar putea include și preocupările Rusiei legate de relația dintre NATO și Moscova.

Discuțiile de la Bruxelles au loc înaintea unor negocieri conduse de SUA, programate săptămâna viitoare la Abu Dhabi, la care ar urma să participe delegații din Rusia și Ucraina.

Deși Trump susține că un acord este aproape, nu există deocamdată semne clare că eforturile diplomatice au apropiat încheierea războiului. Conflictul a intrat în al cincilea an, în pofida promisiunii președintelui american că îl va opri încă din prima zi a mandatului său. Trump l-a criticat în repetate rânduri pe Zelenski și a cerut Ucrainei să accepte concesii pe care Kievul le consideră inacceptabile.

Surse: NY Times, DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday