Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a transmis a anunțat că a “dezactivat definitiv” un petrolier aflat în apropierea Insulei Kharg, altul aflat în apropierea Strâmtorii Hormuz și că a “distrus” un al treilea în Golful Oman. Conform aceleiași surse, operațiunea a început după ce iranienii au atacat cu rachete un portavion american și un distrugător cu rachete ghidate.

“Un portavion american și un distrugător de rachete ghidate au reușit să evite multiple atacuri iraniene neprovocate. În urma atacurilor eșuate ale Iranului, CENTCOM a scos definitiv din uz petrolierele M/T Downy, de lângă coasta Insulei Kharg, și M/T Stark 1, lângă Jask. Forțele americane au distrus complet, de asemenea, nava transportatoare de țiței M/T Kylo (cunoscută și sub numele de «Noxen»), care nu avea încărcătură și se afla în Golful Oman. Nava a fost lovită în mai multe puncte critice, devenind inoperabilă, iar echipajul a primit ordin să o abandoneze.” CNN,  care a ascultat înregistrările, scrie că forțele americane au avertizat echipajele de la bordul navelor cu 10 minute înainte de a începe atacurile.

Noile confruntări au început în prima parte a acestei săptămâni, după aproximativ o lună în care niciuna dintre părți nu a mai fost implicată în vreun atac. Joi, vicepreședintele J.D Vance a spus că ceea ce se întâmplă între SUA și Iran nu poate fi numit război, invocând motivul că nu ar fi mai existat confruntări în ultima vreme. Armistițiul dintre SUA și Iran a expirat luna trecută și nu există semne că ar putea fi încheiată o nouă înțelegere.

Surse: CNN, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday