Armata informează că echipa EOD (geniști) a fost trimisă la bordul unei nave a Gărzii de Coastă, după ce, sâmbătă, o navă comercială a anunțat prezența unei epave plutitoare în proximitatea platformei Neptun Alpha, la aproximativ 83 de mile marine (153 km) est de Constanța. Geniștii au stabilit că este vorba despre aripa unei drone aeriene.

Platforma Neptun Alpha este structura de centralizare și prelucrare (separare) a gazelor care vor fi extrase de cele zece sonde care vor intra în funcțiune la finalul aceestui an. Alpha este o structură imensă, de 225 de metri, de la care pleacă conducta principală care va aduce gazele la țărm.

La începutul acestei săptămâni, Armata a fost chemată să distrugă, tot în proximitatea platformei Neptun Deep, două drone Gerbera rusești, care pluteau în derivă. Au fost minate și aruncate în aer de scafandrii Forțelor Navale.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday