Dominic Fritz, președintele USR, a susținut o conferință de presă în această seară, după declarația de presă a prim-ministrului Ilie Bolojan și după ce PSD a votat pentru retragerea sprijinului politic pentru Bolojan. Principalele declarații.

  • Despre votul de astăzi. Un spectacol cinic și grotesc, complet inadecvat momentului. O petrecere electorală cu jocuri de lumini, în care PSD a dat impresia că se bucură să distrugă ceva și să declanșeze una dintre cele mai grave crize din istoria României, într-un moment de criză geopolitică.
  • Am spus că este un moment al adevărului, dar adevărul este că am auzit cam multe minciuni astăzi – nu, nu PSD este victima atacurilor. Nu USR, PNL sau UDMR au votat o moțiune împotriva unui ministru, ci PSD a votat împreună cu AUR moțiunea împotriva ministrului Diana Buzoianu. Deciziile s-au luat împreună, iar unele decizii au fost întârziate tocmai pentru a fi de acord. PSD a fost de acord cu creșterea taxelor, dar acum când statul trebuie să se reformeze, dezertează. 
  • Este o minciună mare că această criză politică a fost declanșată în favoarea românilor. Această criză politică este declanșată de PSD strict în interesul propriu. Urmează să se semneze contracte în cadrul programului SAFE, de 16 miliarde de euro, sunt peste 10 miliarde de euro bani din PNRR în joc, sunt reforme care trebuie făcute și pare că miza PSD este că a pierdut controlul acestor sume de bani. PSD se minte singur, crezând că încă este acel partid mare care poate să decidă singur soarta României. E e ca o pisică care se uită în oglindă și vede un leu. Trebuie să obișnuiască cu gândul că poate guverna doar în coaliție. Acum zece luni și-au asumat acest lucru, iar azi au aruncat această coaliție în aer. Minciuna cea mai mare a fost că ar fi vorba de un om, de domnul premier. Dacă ați ascultat ce au spus vorbitorii de la PSD, atunci e clar că ceea ce îi deranjează pe ei nu este persoana premierului, ci tocmai calea reformistă luată de România în ultimele luni. Întrebarea – ce se întâmplă acum, dacă va ieși PSD de la guvernare sau va vota o moțiune alături de AUR. Nu este doar despre un om, cine este un posibil viitor premier, ci ce își dorește de fapt PSD pentru România.
  • Dacă vrea PSD o coaliție de restabilire a corupției, a rețelelor, trebuie să o spună. Pentru adevăr, e necesar să ne spună clar ce vor să urmeze. Problema PSD-ului este cu programul întreg de a reforma această țară, când ei de fapt vor să țină republica privilegiaților în viață.
  • Noi nu dezertăm, miniștrii vor fi mâine la muncă.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday