Administrația Trump a transmis Ucrainei că eventualele garanții de securitate oferite de SUA vor depinde de semnarea unui acord de pace cu Rusia, care ar putea include cedarea regiunii Donbas, potrivit Financial Times, care citează opt oficiali implicați în discuții.
Administrația americană a sugerat, de asemenea, că Ucraina ar putea primi sprijin militar suplimentar pentru consolidarea armatei, odată+ ce va fi încheiată pacea, dacă forțele ucrainene acceptă să se retragă din zonele Donbasului aflate încă sub controlul Kievului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spera să semneze, în această lună, documente privind garanțiile de securitate și cele privind “planul de prosperitate“, pentru a putea obține avantajul în negocierile cu Rusia. Totuși, Washingtonul semnalează acum că angajamentele de securitate americane sunt condiționate de ajungerea la un acord prealabil cu Rusia.
Înainte de a face orice concesii teritoriale, președintele Zelenski și-a exprimat necesitatea de a obține garanții de securitate din partea SUA, însă, arată FT, administrația americană consideră că Ucraina trebuie să renunțe la Donbas pentru ca războiul să ia sfârșit și, în același timp, nici nu face prea multe pentru a-l presa pe Vladimir Putin să renunțe la cererile sale teritoriale.
De aceea, oficiali ucraineni și europeni descriu poziția SUA ca o tentativă de a forța Ucraina să accepte concesii teritoriale majore, cerute insistent de Rusia. Un oficial ucrainean a declarat că devine tot mai neclar dacă SUA vor oferi garanții ferme de securitate, având în vedere că “ori de câte ori se ajunge la semnarea garanțiilor de securitate, se opresc”.
Casa Albă a respins acuzațiile ca fiind false, purtătoarea de cuvânt adjunctă a administrației spunând că rolul SUA este doar de a facilita un acord între părți. Totuși, oficiali americani au confirmat că garanțiile de securitate sunt legate de existența unui acord de pace, chiar dacă termenii acestuia ar urma să fie negociați de Ucraina și Rusia.

sursă hartă: FT
Regiunea Donbas, formată din provinciile Donețk și Luhansk, este considerată o linie strategică de apărare pentru Ucraina încă din 2014, iar în prezent este ocupată în proporție de 80% de Rusia. Cedarea acesteia reprezintă o “linie roșie” atât pentru președintele Zelenski, cât și pentru majoritatea populației, potrivit sondajelor recente. Analiști militari ucraineni avertizează că pierderea regiunii ar oferi Rusiei o platformă pentru atacuri mai ample în interiorul Ucrainei, pe viitor.
SUA par să împingă Ucraina să transforme Donbas într-o “zonă economică liberă”. Washingtonul a propus inițial crearea unei “zone demilitarizate recunoscute internațional ca teritoriu rusesc”, idee respinsă de Kiev și de partenerii europeni. Ulterior, în urma presiunilor europene, SUA au acceptat posibilitatea unei zone economice libere supravegheate de o forță neutră, însă Ucraina insistă ca teritoriul să rămână recunoscut internațional ca parte a statului ucrainean.
Garanțiile de securitate propuse de SUA ar include angajamente care ar “oglindi Articolul 5 al NATO”, privind răspunsul militar al aliaților în cazul unui atac. Totuși, acestea sunt considerate de unii oficiali fie prea vagi pentru Ucraina, fie prea extinse pentru a fi acceptate de Rusia.
Între timp, negocierile trilaterale dintre Ucraina, SUA și Rusia la Abu Dhabi continuă, iar o nouă rundă de discuții va avea loc în zilele următoare.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.