Unii analiști consideră că rezultatul din 2025 ar putea reprezenta începutul unui proces de redresare pentru Apple care, în ultimii ani, s-a confruntat cu o ofertă diversificată pusă la dispoziție de producătorii chinezi și de schimbarea obiceiului de consum, întrucât clienți folosesc aceleași telefoane pentru mai mulți ani.

În timp ce compania sud-coreeană Samsung se orientează către segmentul premium, Apple se mișcă în direcția opusă și pune accent pe segmentul mediu, pentru prima dată după mai mulți ani. Scopul, scrie DW, este să atragă utilizatorii de telefoane cu Android.

Yang Wang, analist senior la Counterpoint Research, care a întocmit statistica privind cota de piață, a declarat că piețele nord-americane și europene sunt saturate, iar producătorii se orientează către cele emergente, precum India, Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est, motiv pentru care Apple își extinde gama de telefoane de segment mediu: “Apple domină deja segmentul premium. Pentru a-și majora livrările, trebuie să se orienteze către segmentul de mai jos. Dacă vrei să te dezvolți pe aceste piețe, nu te poți aștepta ca toată lumea să își permită un iPhone 17 Pro, care costă 1.200 de dolari”, a spus Wang.

Mai departe, DW arată că noul design al seriei iPhone 17, împreună cu performanțele superioare gamelor mai vechi, au impulsionat livrările Apple în ultimul trimestru al anului trecut, acestea crescând cu +10%. Spre comparație, vânzările Samsung au urcat cu doar +5%.

Publicația mai scrie că vânzările companiei americane au fost impulsionate de amenințările Administrației Trump cu introducerea de tarife pentru mărfurile din multe țări. Aceste declarații au declanșat o avalanșă de comenzi, oamenii temându-se că telefoanele se vor scumpi din cauza taxelor.

Apple a beneficiat și de un val de cumpărători care au fost nevoiți să-și înlocuiască telefoanele cumpărate în timpul pandemiei, dar și de utilizatorii chinezi care și-au înlocuit smartphone-urile Huawei. Aceasta din urmă este supusă sancțiunilor americane și nu are acces la servicii populare, de exemplu cele oferite de Google, și nici la cipuri de top.

Bryan Ma, vicepreședinte în domeniul dezvoltării de dispozitive la IDC, a declarat că Huawei domină, în China, segmentul de telefoane pliabile, motiv pentru care există informații că Apple și-ar putea lansa propriul model de acest fel.

Counterpoint Research anticipează că este puțin probabil ca 2026 să fie un an bun pentru piața smartphone-urilor în general, cu livrări mai mici din cauza creșterii costurilor memoriilor RAM.

Sursă: DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday