Ancuța-Ofelia Blănaru, directoare executivă a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov a fost plasată sub control judiciar. Este acuzată de trei infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 

Concret, arată procurorii, pe datele de 25 martie și 4 octombrie 2025, aceasta i-a informat pe reprezentanții Spitalului Județean Brașov că DSP urmează să efectueze mai multe controale, dând astfel indicații angajaților spitalului să se pregătească corespunzător în acest sens, “încălcând caracterul confidențial al inspecției”.

La schimb, Ancuța Blănaru a beneficiat din partea spitalului de facilitarea și urgentarea internării unor apropiaţi și de analize medicale gratuite în cadrul spitalului, dar și programarea mai rapidă a acestora la controale.

Ulterior, pe 6 octombrie 2025, aceasta a informat și Spitalul de Urgență pentru Copii Brașov că urmează să aibă loc un control al DSP în cadrul unității, în ziua următoare.

“Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov în exercitarea căreia a săvârșit faptele sau vreo altă activitate în cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov”, mai informează DNA.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday