Știri verificate
Vaticanul anunță că Papa Leon nu are nevoie de tratament suplimentar după operația de săptămâna trecută, în care i-au fost extirpate un nodul pulmonar canceros și o parte din plămânul drept. Medicii au stabilit că boala a fost localizată.

Meta a fost amendată cu 25 de miliarde de dolari pentru că, timp de ani de zile, a înșelat utilizatorii de Facebook în legătură cu gestionarea datelor personale. Procesul a fost intentat de statul american New Mexico și își are originea în scandalul Cambridge Analytica.

-
Noul ministru al Educației propune dublarea pedepselor pentru agresarea profesorilor, după modelul legii în cazul medicilor, și măsuri suplimentare de prevenție, inclusiv verificarea ghiozdanelor copiilor. Despre adolescentul care a provocat atacul din Bistrița, spune că a fost radicalizat după ce a intrat în legătură cu persoane de pe internet, prin intermediul jocurilor.

Armata germană confirmă că a ridicat nivelul de alertă cu privire la sabotajele rusești. Avertizează că există “o amenințare semnificativă” la adresa militarilor sau bazelor germane, la o zi după ce WSJ a dezvăluit că Vladimir Putin a ordonat personal intensificarea operațiunilor de sabotaj împotriva statelor NATO.

Alertă de securitate cibernetică la nivel global, după descoperirea unor vulnerabilități în PHP, un limbaj de programare folosit în dezvoltarea aplicațiilor web. Mai multe site-uri guvernamentale au fost scoase temporar din funcțiune. Problema a fost descoperită în luna august, cu ajutorul AI, însă abia recent a fost dezvăluită.

Vrancea. Un camion încărcat cu cereale s-a răsturnat pe breteaua de coborâre de pe autostrada A7 pe DN 2N, la Km 117, pe sensul de mers Focșani – Buzău. Șoferul a murit. Se estimează reluarea circulației după ora 19.
-
Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct în Guvernul Bolojan, și Mihai Barbu, fost trezorier al PNL, au fost trimiși în judecată de DNA. Sunt acuzați că și-au folosit influența pentru a-l ajuta pe omul de afaceri Fănel Bogos să încerce să obțină schimbarea din funcție a șefului Direcției Sanitar-Veterinare Vaslui.

UE investighează posibile campanii străine de dezinformare online legate de revoltele din Franța și din alte țări europene. Videoclipuri cu actele de violență au fost distribuite de conturi pro-Rusia și de extremă dreapta care, în trecut, au fost implicate în alte campanii de dezinformare.

Călin Georgescu este audiat de DIICOT într-un nou dosar. Procurorii arată că, după perchezițiile de nouă ore la locuința sa din Mogoșoaia, din 21 septembrie, Georgescu a chemat un bărbat pentru a căuta și bruia microfoanele lăsate de anchetatori pentru supraveghere.

Dobânzile la care Franța se împrumută pe zece ani au depășit 5%, pentru prima dată în ultimii 24 de ani. Investitorii sunt sceptici că guvernul minoritar va putea lua măsuri pentru reducerea deficitului, în contextul în care se confruntă cu proteste violente.

Elon Musk ia în considerare o fuziune între Tesla și SpaceX, cele mai importante companii ale sale. Deși miliardarul spune că “este doar o idee”, analiștii cred că este chiar un plan, pentru că Musk are o putere de decizie mult mai mare la compania spațială decât la cea de mașini electrice. Fuziunea celor două i-ar consolida astfel puterea de decizie și la Tesla.

Președintele Nicușor Dan convoacă CSAT, după atacurile rusești cu drone asupra navelor comerciale din apele teritoriale românești ale Mării Negre. Consiliul va discuta măsurile ce pot fi luate pentru consolidarea capacității de reacție și protejarea infrastructurii critice marine.

Autoritățile australiene avertizează că inteligența artificială accelerează radicalizarea tinerilor și contribuie la creșterea riscului de criminalitate în rândul acestora. Din 2020, 65 de minori, inclusiv copii de doar 12 ani, au fost vizați în cazuri legate de extremism.

OpenAI dezvăluie că doi agenți de inteligență artificială au dezactivat, în cadrul unor teste, sistemele interne de monitorizare a comportamentelor deviante, concepute tocmai pentru a detecta acțiuni necorespunzătoare ale modelelor AI. Unul dintre ei chiar a mințit și a susținut că nu a făcut acest lucru.

Volkswagen recheamă în service circa 70 de mii de vehicule electrice, atât din seriile ID, cât și Cupra, fabricate în anii precedenți, din cauza unor probleme la baterie, care pot duce la supraîncălzirea acesteia sau chiar la incendiu. Până la verificarea lor în service, compania limitează (remote) încărcarea mașinilor vizate până la maximum 80% din capacitatea bateriei.
Analiză. Acțiunile companiilor americane din sectorul apărării au scăzut puternic, pe fondul temerilor că o eventuală victorie a democraților la alegerile de la jumătatea mandatului ar putea compromite majorarea bugetului militar. Incertitudinea privind viitoarele cheltuieli pentru apărare este alimentată de scăderea popularității lui Donald Trump la un minim istoric și avansul democraților în sondaje.

NATO a decis să trimită “resurse suplimentare” în Marea Neagră, în urma atacurilor rusești cu drone asupra navelor comerciale din apele teritoriale ale României și Bulgariei. Sofia anunță că deja o aeronavă americană de supraveghere (aparent una anti-navă) patrulează țărmurile celor două țări.
Președintele Dan declară, după învestirea noului guvern, că “este un semn de maturitate pentru democrație faptul că partidele au colaborat” în lunile de instabilitate politică. Despre noul executiv, spune că trebuie să găsească echilibrul între constrângerile economice și așteptările românilor.
Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului, cu o largă majoritate. Membrii noului executiv, format din 12 miniștri PSD și șase independenți, urmează să depună jurământul, la Palatul Cotroceni.
Procurorii anunță că atacul cu cuțitul de la o școală din Bistrița a avut motivații rasiale. Ținta atacatorului de 13 ani era un alt elev “pe care îl considera indian, cel mai probabil din cauza culorii tenului”. În baia școlii unde s-a echipat agresorul au fost găsite “însemne legionar-extremiste, de extremă dreaptă”.

